Totuși, gimnasta americancă a respectat doar cinci zile această hotărâre. Jordan Chiles a postat un mesaj amplu pe contul de X, la doar trei zile după ce TAS a transmis verdictul final în scandalul de la gimnastică.
”Îmi iau o pauză și mă îndepărtez de rețelele sociale pentru sănătatea mea mintală. Mulțumesc”, a scris Jordan Chiles, la InstaStory, după verdictul TAS.
Jordan Chiles a reacționat, după ce TAS a anunțat verdictul final din scandalul de la gimnastică: ”Decizia mi se pare injustă”
Pe 10 august TAS a anunțat verdictul în cazul contestației depuse de Federația Română de Gimnastică și Ana Maria Bărbosu și în aceeași zi Federația Internațională de Gimnastică (FIG) a confirmat că o va pune în aplicare.
În consecință, Jordan Chiles a pierdut locul 3 din cauză că antrenoarea ei a depus contestația cu patru secunde după minutul în care aea dreptul să o facă. Astfel, Ana Maria Bărbosu a rămas pe locul 3, așa cum era clasamentul înainte ca arbitrele probei de sol de la JO2024 să accepte, incorect, contestația.
Americanii au depus apel și noi probe, iar pe 12 august a venit verdictul final al TAS: medalia de bronz a rămas a Anei Maria Bărbosu. La doar trei zile distanță, Jordan Chiles a revenit pe rețelele sociale și a explicat prin tot ce a trecut în ultima perioadă.
”Sunt copleșită de dragostea primită în ultimele zile. Sunt incredibil de recunoscătoare familiei mele, colegilor, antrenorilor, fanilor, celor de la USAG și USOPC pentru susținerea lor fermă în această perioadă dificilă.
În timp ce sărbătoream realizările de la Jocurile Olimpice, am aflat vestea devastătoare potrivit căreia medalia de bronz mi-a fost luată. Am avut încredere în apelul făcut de USAG cu dovezi concludente care arătau că punctajul meu a respectat toate regulie.
Recursul nu a avut succes. Nu am cuvinte. Decizia mi se pare injustă și vine ca o lovitură semnificativă nu numai pentru mine, ci pentru toți cei care m-au susținut în această călătorie.
Pe lângă această mâhnire, se adaugă și atacurile cu tentă rasistă de pe rețelele sociale, care sunt greșite și extrem de dureroase. Eu am dat totul pentru acest sport și sunt mândră să îmi reprezint cultura și țara.
Nu mă voi abate niciodată de la valorile mele, acelea de a concura cu integritate, de a mă strădui să găsesc excelență, de a susține sportivitatea și regulile.
M-am mândrit că am putut aclama pe toată lumea, indiferent de echipa din care face parte sau de țara din care provine. Acum mă confrunt cu unul dintre cele mai provocatoare momente din cariera mea. Credeți-mă când vă spun că am avut multe până acum.
Voi înfrunta această provocare așa cum am făcut-o și cu altele și voi depune toate eforturile pentru a mă asigura că se face dreptate. La finalul acestui drum, cred că oamenii care se află în control vor face ceea ce este corect”, a scris Jordan Chiles pe X.
Inițial, după cum a anunțat chiar Comitetul Olimpic Internațional, planul era ca Jordan Chiles, care a primit medalia la Paris, dar decizia a fost întoarsă în favoarea Anei Bărbosu la TAS, să restituie medalia, însă asta nu s-a mai întâmplat.
COSR a anunțat că Ana Bărbosu va primi o altă medalie.
”Comitetul Olimpic și Sportiv Român a primit luni, la Paris, medalia de bronz cuvenită gimnastei Ana Maria Barbosu, medalie atribuită României prin decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Aceasta a fost înmânată reprezentantului COSR de către Comitetul de Organizare, cu acordul Comitetului Internațional Olimpic.
Facem precizarea că, medalia care a intrat în posesia COSR nu este fizic aceeași medalie pe care a primit-o Jordan Chiles la festivitatea de premiere după finala olimpică de la sol.
În plin context internațional, care instigă sportivii unii împotriva altora, Comitetul Olimpic și Sportiv Român face apel la cei care soluționează cazul să țină cont de efectele emoționale și de sănatatea mintală a sportivelor Ana Maria Barbosu, Jordan Chiles și Sabrina Voinea Maneca.
Pentru noi, ele sunt victimele acestei situații create în urma problemelor de arbitraj din finala olimpică de la sol. Ne delimităm de atacurile la persoană, sunt total nejustificate și considerăm că trebuiesc stopate.
Noi dorim ca fiecare sportiv să primească o medalie și credem că în acest moment, ținând cont de tot ceea ce se întâmplă la nivel internațional, cea mai înțeleaptă decizie este aceea de a de a se acorda celor trei sportive câte o medalie de bronz. Așa cum a cerut și Nadia Comăneci, ne dorim ca aceste sportive să fie corect arbitrate în competiție și toată lumea să înțeleagă că este o competiție sportivă, că pot apărea greșeli de arbitraj, fără intenție, dar că nimeni nu dorește medalia altcuiva, doar medalia pe care o merită”, se arată într-un comunicat al COSR.