Știri

Bucura-Oprescu: Cei care au beneficiat de creșteri la pensie după aplicarea indicelui de corecție în 2011 rămân cu același cuantum

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat, vineri seară, la Digi24, că pensionarii care au ieșit la pensie după 2011 și au beneficiat de o creștere ca urmare a aplicării indicelui de corecție de 1,41, rămân cu același cuantum în plată după recalculare, „astfel încât cei care nu l-au avut să aibă o creștere a pensiei și să-i ajungă și pe ceilalți din urmă”. Ea de asemenea dezminte ceea ce spune USR, „anume, că toți cei din grupe de muncă au scăderi pe noua lege a pensiilor”.

„Plecăm de la ideea, pentru a da exemplu, că avem un cuantum de 1.000 de lei. Avem indice de corecție 1,41. Asta înseamnă că acel pensionar care a ieșit după 2011 are o creștere a pensiei cu 410 lei mai mare decât cel care a ieșit înainte de 2011.

Pentru echitate în sistemul de pensii, noua formulă nu prevede indice de corecție, motiv pentru care acel beneficiu pentru care alți pensionari l-au avut și alții nu l-au avut, nu mai este în noua lege a pensiilor. Atunci, cei care au avut acel beneficiu rămân cu același cuantum în plată, astfel încât cei care nu l-au avut datorită recalculării să aibă o creștere a pensiei și să-i ajungă și pe ceilalți din urmă”, a afirmat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

Oficialul din Guvern a spus că „am reușit să menținem până în 2035 condițiile speciale și deosebite de muncă”.

„Beneficiarii condițiilor speciale și deosebite de muncă în continuare vor avea atât reducere de vârstă cât și spor de grupă și majorare de punctaj. Este fals ceea ce s-a spus în mediul public de către cei care și pe Pinocchio l-ar face invidios.

Anume, că toți cei din grupe de muncă au scăderi pe noua lege a pensiilor. Din evaluările Casei Naționale de Pensii Publice, în ceea ce privește pensionarii care sunt astăzi în condiții speciale, dicutăm despre circa 131.000, dintre care circa 74.500 sunt pensii crescute. Inclusiv în ceea ce privește pensionarii cu condiții deosebite, avem circa 116.300 în total și circa 89.300 cu pensii crescute.

Cu alte cuvinte, ceea ce spun mincinoșii care transformă legea pensiilor într-un motiv de răfuială politică este total fals. Au spus cei de la USR că sunt 800.000 de pensii care scad. Este fals. În primul rând, toate pensiile rămân cu același cuantum. Noi, spre deosebire de alții, n-am tăiat niciodată de la români.

Pe de altă parte, discutăm de 247.000 de pensionari care au lucrat în condiții speciale și deosebite de muncă, care sunt pensionari în plată astăzi, nu de 720.000, așa cum au spus ei. Două treimi dintre aceștia, 66% au obținut o creștere a pensiei în urma recalculării, iar cele mai multe dintre majorări sunt peste 1.000 de lei.

Iar ceilalți 33% nu primesc pensii mai mici, cum insinuează cei de la USR, ci mențin pensia aflată în plată. Aceștia au benficiat de o pensie mai mare până acum în raport cu alți pensionari care au muncit în condiții similare și au contribuit la fel, inclusiv cu colegi de-ai dânșilor care au fost tot în condiții speciale și deosebite de muncă. În general, pensiile pentru această categorie rămân la fel și în medie au cam 7.000 de lei cuantum”, a mai spus Bucura-Oprescu.

0104
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.