Media

Rețeta Gabrielei Cristea pentru vinete la borcan. Ce truc folosește vedeta

Gabriela Cristea a dezvăluit rețeta ei de vinete la borcan, pentru la iarnă. Prezentatoarea TV a explicat de ce preferă să nu le congeleze.

Gabriela Cristea este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împarte diferite trucuri în bucătărie. De această dată, prezentatoarea TV a dezvăluit cum pune vinetele la borcan pentru iarnă.

Vedeta începe prin a coace legumele și le lasă peste noapte la scurs. Un detaliu important sunt capacele care trebuie să fie curate. Totodată, borcanele nu trebuie să fie umplute până la refuz, iar sarea trebuie pusă cu simț de răspundere.

„Mi-am adus din beci cinci borcane pentru că vreau să le umplu cu vinete. O să vă arăt cum fac eu pentru că mie nu-mi plac vinetele băgate la congelator. Mi se pare că se schimbă gustul și că sunt buretoase. Am găsit metoda asta de a le pune la borcan. De altfel, reciclez toate borcanele și doar cumpăr capace de pe un an pe altul.

Am copt vinetele pe flacără deschisă, le-am curățat și le-am lăsat să se scurgă. Și o să vă arăt cum le păstrez eu pentru iarnă. Am spălat bine borcanele și capacele, am adus vinetele și voi pune sare. Eu prefer la toate conservele sau la toate murăturile să pun sare iodată. Nu trebuia să puneți foarte multă sare.

Pun sare peste ele și le amestec, ca să se pătrundă peste tot. Vinetele pe care le pun la borcan, în momentul în care le scoatem să le gătim, le mai lăsăm să se scurgă într-o sită. Începem să punem vinetele. Cel mai bine eu mă descurc cu mâna, mai ales că folosesc mănuși. Trebuie să umpleți borcanul, dar să lăsați foarte puțin gol, până la gâtul lui. Trebuie să aibă loc să fiarbă, pentru că le voi pune la bain-marie”, a explicat Gabriela Cristea.

Gabriela Cristea a dezvăluit și metodele prin care pot fi borcanele fierte la bain0marie, la cuptor sau direct în oală pe foc și a povestit cum face acest lucru.

„Am pus patru borcane mari și obișnuiesc să le pun așa pentru că este exact o porție, cât să mănânce toată familia. Strângem foarte bine capacele și o să vă arăt că am două variante de a le pune la bain-marie, la cuptor sau să le pun pe foc direct, dar în ambele situații le montez la fel. Iau o oală mai extinsă și nu foarte înaltă și le pun într-un prosop, peste care pun borcanele.

Încerc să nu se lovească borcanele pentru că asta este toată treaba. Ele vor fierbe și dacă se vor lovi unele de celelalte, ele atunci e posibil să se crape. Pun apă până aproape de sus și le punem la fiert la foc foarte foarte mic sau le putem pune la cuptor, la 120-130 de grade. Trebuie să fiarbă la foc foarte mic. Le fierb pentru aproximativ două-trei ore. După, le întoarcem, le punem la căldură împăturite să se răcească și suntem gata.

Eu am ales ca de data asta să le fierb pe aragaz, le las las să dea în clocot, după care le dau foc mediu spre mic. Cam așa arată, iar acum mă duc să le pun în pături, pentru a se răci încet. Nu fac cantități foarte mari, iau cam 10 kg, iar din 10 kg îmi ies șase borcane mari, depinde și de vinete”, a mai spus Gabriela Cristea.

093
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.