Știri

Veste bună pentru cei 700.000 de români care au primit pensii mai mici pe deciziile de recalculare

Noua lege încurajează vechimea în muncă întrucât sunt acordate puncte în plus pentru anii munciți peste stagiul de cotizare de 25 de ani. Pentru cei care noua formulă a dat bani mai puţini, legea prevede că rămâne în plată cunatumul actual. În plus, în fiecare an, TOATE pensiile se indexează cu rata inflaţiei.

Pensii 2024. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că minştrii Muncii şi Finanţelor lucrează deja la actul normativ privind neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei, astfel încât să fie adoptat la timp în Guvern şi pensionarii să primească pensiile cu noul plafon începând din octombrie.

Între timp. în luna septembrie se primesc pensiile majorate, conform recalculării care face dreptate cu privire la inechităţile istorice din sistem.

Pentru prima dată în România, prin decizia Guvernului condus de Marcel Ciolacu, au fost recalculate toate pensiile pe baza unei formule care nu doar că elimină inechitățile din sistem, dar introduce și predictibilitate pentru majorarea pensiilor. Ministerul Muncii a venit cu o noua formulă de indexare de la 1 ianuarie care va facilita o creștere anuală a tuturor pensiilor, raportată la inflație și la creșterea salariului mediu brut.

Nicio pensie nu scade, diminuarea apare doar „pe hârtie”

Unul din principiile noii legi a pensiilor este cel al contributivității, adică ca pentru aceleași contribuții să fie aceeași pensie. În ultimii 30 de ani, au existat nenumărate formule de calcul a pensiei și care au produs inechitate în sistem, situații în care la contribuții egale unii au obținut pensii mai mari decât alții. Acesta este motivul pentru care, în cazul a celor 235.000 de pensionari, recalcularea a adus o diminuare, pe hârtie, a pensiilor.

Spre exemplu, de diminuarea veniturilor a avut parte o persoană care a contribuit 32 de ani la sistemul de pensii și care a obținut un punctaj de 67 de puncte. În urma recalculării conform principiului contributivității, a rezultat o pensie 5.479 de lei, în condițiile în care pensia în plată este de 11.535 lei. Această persoană va beneficia în continuare de pensia mai mare până când venitul calculat pe noua formulă de calcul depășește 11.535 lei.

Un alt exemplu este o persoană care are 26 de vechime și care are un venit de 7.030 de lei, deși are doar 35 de puncte. În urma recalculării, pensia care i se cuvine ca urmare a contribuției pe care a avut-o în perioada în care se afla în câmpul muncii este de 2.849 de lei.

Aceste cazuri, aparent izolate, sunt de fapt beneficiari ai unor legi care i-au avantajat la momentul pensionarii, dar care au creat numeroase inechități în sistemul de pensii. Drept urmare, până la recalculare, existau mai multe persoane care au muncit același număr de ani, care au obținut același număr de puncte, dar care, probabil aveau venituri mult mai mici.

Aproximativ 800.000 de pensionari, dintre cei peste 4,6 milioane la nivel național, au rămas cu aceleași venituri ca și până acum. Însă, o mare parte dintre ei vor avea pensii mai mari după indexarea de la 1 ianuarie.

Pensii 2024. Pensiile la plată rămân neschimbate pentru cei care după recalculare, au venituri identice sau mai mici
Dintre cei aproximativ 800.000 de pensionari care nu au beneficiat de majorarea pensiilor de la 1 septembrie ca urmare a recalculării, peste 84.000 nivelul pensiei a rămas la fel. Pentru un număr de aproximativ 700.000 de pensionari, pentru care recalcularea a reprezentat un venit mai mic, aceștia vor rămâne în plată cu cuantumul mai mare.

Mai mult de jumătate dintre cei care nu au beneficiat de majorări sunt cei care au pensia minimă garantă de stat și pentru care veniturile vor crește de la 1 ianuarie, o dată cu creșterea pensiei sociale. Este vorba de peste 485.000 de pensionari care sunt încadrați la indemnizația socială.

Pentru 5% din numărul total al pensionarilor din România, adică 235.000 de pensionari, legea în baza căreia s-au pensionat le-a dat un venit mai mare decât în urma procesului de recalculare. Cu toate acestea, pensionarii vor rămâne în continuare cu veniturile care au cel mai mare cuantum.

Pensii 2024. Noua lege, mult mai avantajoasă

Noua lege este în avantajul românilor care vor avea de acum pensii proporțional cu contribuțiile avute. Pentru majoritatea pensionarilor recalcularea a venit cu creșteri în medie de 500 de lei a veniturilor, iar din acest moment, nu mai există inechități în sistemul de pensii. În plus, noua lege încurajează vechimea în muncă întrucât sunt acordate puncte în plus pentru anii munciți peste stagiul de cotizare de 25 de ani.

0160
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.