Știri

Pensionarii care trebuie să dea banii înapoi după recalcularea pensiilor. Anunțul oficial făcut de Casa de Pensii București

Vești proaste pentru anumiți pensionari. Reprezentanții Casei de Pensii a Municipiului București (CPMB), au anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că seniorii ale căror pensii au crescut prea mult după recalculare vor fi nevoiți să dea banii ”primiți necuvenit” înapoi.

Reprezentanții CPMB au fost întrebați ce se va întâmpla dacă, după revizuirea din oficiu a pensiilor, care va avea loc în viitor, se va dovedi că o pensie a crescut mai mult decât era necesar, potrivit Antena 3 CNN.

Aceștia au declarat că venitul va fi micșorat la valoarea cuvenită, iar banii primiți în plus trebuie returnați în plăți eșalonate.

„Se va revizui cuantumul pensiei începând cu 1 septembrie iar sumele încasate necuvenit se vor reține din pensie”, a precizat un reprezentant al Casei de Pensii București.

Mai precis, banii se vor reține, eșalonat, de la acei pensionari, din următoarele pensii pe care le vor primi, iar suma „nu trebuie să depășească o treime din pensie”.

Totodată, Casa Naţională de Pensii a făcut și câteva precizări cu privire la procesul de recalculare prevăzut de noua lege a pensiilor nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Precizările sunt legate de pensionarii care au primit pensii mai mici, în ciuda faptului că primiseră deciziile de recalculare cu alte sume mai mari.

„Având în vedere ultimele știri din spațiul public referitoare la procesul de recalculare prevăzut de noua lege a pensiilor nr.360/2023 privind sistemul public de pensii, facem următoarele precizări:

Procesul de recalculare a reprezentat cea mai amplă reformă a sistemului public de pensii ce vizează recalcularea tuturor pensiilor în plată, la data de 31.08.2024, impactând cca 4,6 milioane de pensionari.

Aceste situații izolate au fost determinate de perioada foarte scurtă avută la dispoziție pentru emiterea a peste 4,6 milioane de decizii.

Aceste disfuncționalități au fost identificate și vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil, urmând ca pensionarii să primească sumele cuvenite începând cu data intrării în vigoare a noii legi”, a anunțat Casa Naţională de Pensii”, într-un comunicat de presă.

După transmiterea deciziilor de recalculare și a taloanelor de pensie, au început să apară unele neconcordanțe, în sensul în care pensionarul a primit talonul de plată cu pensia aferentă lunii august 2024, deși intrase deja în posesia deciziei de recalculare în care venitul trecut era mai mare

063
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.