Magazin

Când începe Postul Crăciunului anul acesta! Toți credincioșii trebuie să afle

Postul Crăciunului 2024 este unul dintre cele două mari posturi din acest an, alături de postul Paștelui. Postul Crăciunul are o semnificație aparte în creștinism și de el sunt legate numeroase tradiții. Află când începe postul Crăciunului și care sunt cele mai cunoscute obiceiuri în această perioadă.

Postul este o perioadă de curățire a trupului și a sufletului. Prin abținerea de la anumite alimente și de la excese, credincioșii caută să se apropie mai mult de Dumnezeu și să se elibereze de patimi și de tentațiile lumii materiale.

Postul este văzut și ca un exercițiu de smerenie și disciplină. Abținerea de la anumite plăceri și lucruri care aduc confort ajută la întărirea voinței și la conștientizarea nevoii de a pune pe primul loc valorile spirituale.

Postul Crăciunului, numit și Postul Nașterii Domnului, este o perioadă de pregătire spirituală pentru creștinii ortodocși înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, pe 25 decembrie. Acesta durează 40 de zile. Semnificația postului Crăciunului pentru creștinii ortodocși este una de pregătire interioară, curățire, apropiere de Dumnezeu, solidaritate cu cei nevoiași și anticipare a bucuriei Nașterii Domnului. Este o perioadă în care credincioșii sunt chemați să își reorienteze viața spre valorile spirituale și să își întărească credința.

Când începe postul Crăciunului 2024

Postul Crăciunului începe în fiecare an pe data de 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Durata sa este de 40 de zile, fiind un post fix în calendarul creștin ortodox. Data începerii și a încheierii postului este aceeași în fiecare an, deci nu variază precum alte sărbători care se bazează pe calendare lunare sau alte calcule liturgice, cum ar fi Paștele.

Astfel, indiferent de ziua săptămânii în care cade 15 noiembrie, Postul Crăciunului începe și se desfășoară în mod constant între aceste date în fiecare an.

Când este dezlegare la pește în Postul Crăciunului

21 noiembrie 2024 – 21 J † Intrarea in Biserica a Maicii Domnului (Dezlegare la pește);

23 noiembrie 2024 – 23 S † Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea (Dezlegare la pește);

1 decembrie – 1 D Sfântul Proroc Naum, Cuviosul Filaret Milostivul – Ap. II Corinteni I, 21-24II, 1-4 Ev. Matei XXII, 1-14 glas 6, voscr. 1. (Dezlegare la pește);

3 decembrie 2024 – 3 M † Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (Dezlegare la pește);

5 decembrie 2024 – 5 J † Sfântul Sava cel Sfințit; Sfântul Mucenic Anastasie; Sfântul Cuvios Nectarie (Dezlegare la pește);

12 decembrie 2024 – 12 J † Sfântul Spiridon al Trimitundei (Dezlegare la pește);

14 decembrie 2024 – 14 S Sfinții Mucenici Tirs, Calinic, Filimon si Apolonie (Dezlegare la pește).

Tradiții și obiceiuri populare în Postul Crăciunului

Pe plaiurile mioritice au existat o mulțime de tradiții, ritualuri și obiceiuri în postul Crăciunului. De multe dintre aceste tradiții și superstiții însă nu se mai ține cont în zilele noastre. Potrivit tradiției, de Lăsatul Secului, oamenii petrec în familie, bucurându-se de preparate culinare alese, mai ales că începând cu prima zi a Postului Crăciunului vor renunța la o serie de alimente.

Oamenii strâng, de Lăsata Secului înainte de postul Crăciunului, toate resturile de mâncare și oasele într-o față de masă, iar dimineața primei zile de post le aruncă spre răsărit și rostesc următoarele cuvinte: „Păsările Cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea cu care să fiți îndestulate și de la holdele mele oprite”. Se face acest obicei în speranța că anul viitor păsările nu vor mai strica poamele din ogradă. În postul Crăciunului, în multe zone din țară, se organizează șezători de iarnă. Întâlniri organizate între săteni, pentru a sta de vorbă și pentru a împărtăși informații.

Sunt seri vesele, în care se cântă colinde și se discută despre sărbătoarea Crăciunului. Se spune că fetele nemăritate, în postul Crăciunului, este bine să bată pernele pentru a-și găsi ursitul mai repede și pentru a-și îmblânzi soarta.

Cu o zi înainte de începerea Postului Crăciunului 2022, de Lăsata Secului, femeile adună toate vasele din casă și le spală bine pentru a îndepărta orice urmă de grăsime. Se face acest lucru, pentru a se asigura că nu se înfruptă cu produse interzise în zilele de post ce vor urma. Pe 29 noiembrie, în ajun de Sfântul Andrei, se spune că se ung ușile și ferestrele cu usturoi împotriva strigoilor. De asemenea, nu se dă cu mătura de teama lupilor. În ziua de Sf. Andrei, de 30 noiembrie, nu se împrumută din casă, nu se pronunță numele lupului, iar fetele fac vrăji de dragoste.

În această zi se pune în apă o crenguță de măr, iar dacă înflorește până de Sfântul Vasile, atunci anul viitor va fi unul roditor. Pe 20 decembrie, de Ignat, nu se mai spală rufe până după Bobotează şi nu se mai toarce, se taie porcii şi se spune că vederea sângelui apără de boli și aduce noroc. Pe 24 decembrie, în ajun de Crăciun, nu se dă din casă, se mătură invers şi nu se scoate gunoiul ca să nu se ducă norocul.

Rugăciune care se citeşte în fiecare post

„Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre.

Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”

06
Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.