Știri

Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. VREMEA o ia razna începând cu 21 octombrie, în toată România

Meteorologii de la Accuweather au modificat prognoza, pentru ultimele zile din octombrie. Astfel, aflăm că – începând cu 21 octombrie, în toată România, vremea o ia efectiv razna.

În ultima lună de toamnă, temperaturile cresc simțitor, depășind cu mult valorile specifice finalului de octombrie.

Așadar, va fi mai degrabă o atmosferă de început de primăvară decât una de debut al iernii.

Temperaturile maxime se vor încadra între 15-20 de grade Celsius, iar cele minime între 4 și 8 grade Celsius.

ANM a actualizat prognoza până pe 11 noiembrie 2024. De miercuri, vremea va deveni rece pentru aceastã datã în majoritatea regiunilor din țară. Temperaturile se vor menține apropiate de normalul datei din calendar doar în zonele din vestul țării. Cerul va fi variabil, cu înnorãri şi izolat ploi slabe, în est şi în extremitatea de sud-est a teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în centrul şi sudul Moldovei, Bãrãgan, Dobrogea, sudul Banatului, vestul şi sudul Olteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 6 grade Celsius.

Vremea se încălzește din nou pe parcursul săptămânii viitoare. Meteorologii se așteaptă ca valorile termice să depășească 20 de grade Celsius.

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile estice și nordestice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.

Vremea 21 – 28 octombrie 2024
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai coborâte, local, în regiunile nord-vestice, centrale și sud-estice. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo 28 octombrie – 4 noiembrie 2024
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sud-vestice și la munte, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea 4 – 11 noiembrie 2024
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

0132
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.