Magazin

Rugăciune făcătoare de minuni către Sfântul Dumitru Izvorâtorul de Mir. Alungă cele mai mari blesteme dintr-un neam

De sărbătoarea cu cruce roşie Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir, creştinii pot rosti cea mai puternică rugăciune făcătoare de minuni, despre care se spune că îndeplineşte toate dorinţele şi alungă toate relele.

Sfântul Dimitrie a trăit în perioada împăraţilor Diocletian şi Maximian şi a fost fiul prefectului din Tesalonic. După moartea tatălui, acesta a fost numit ca guvernator al Tesalonicului.

Sfântul Dimitrie nu a ascuns niciodată faptul că era creştin, drept pentru care acesta a fost şi întemniţat.

Pe vremea celor doi împăraţi, cei care erau creştini erau supuşi unor chinuri groaznice, ba chiar erau puşi să se lupte cu gladiatorii.

Potrivit unei tradiţii creştine, un tânăr pe nume Nestor, îi cere Sfântului Dimitrie binecuvântare înainte să-l omoare pe gladiatorul preferat al împăratului, astfel încât să pună capăt luptelor sângeroase.

„Sfinte Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtor de Mir, ne rugăm ţie în clipe de mare necaz pentru a ne apăra de primejdia care ne înconjoară.

Aşa cum Tu ai reuşit să nu te închini la idoli şi la duşmanii lui Hristos, tot aşa ajută-ne să-i biruim pe toţi duşmanii noştri ştiuţi şi neştiuţi.

Sfinte Mare Mucenic, dă-ne putere şi binecuvântează-ne să-i învingem pe cei care vor să ne aducă pagubă şi să ne despartă de persoanele pe care le preţuim şi le iubim.

Aşa cum L-ai ajutat pe Nestor să-l învingă pe crudul lie, cel care-i omora pe creştinii din Salonic , tot aşa ajută-ne pe noi să scăpăm de dezbinarea, de ura şi de răzbunarea celor care vor să surpe munca noastră şi ajută-ne să scăpăm din cele mai cumplite primejdii. Roagă-l Tu pe bunul Dumnezeu să ne dăruiască nouă marea lui milă. Amin!”

0117
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.