Știri

Veste imensă de la Casa de Pensii: Se aplică foarte clar tuturor pensionarilor

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) a făcut un anunț important despre noua majorare a pensiilor românilor. Potrivit informațiilor oferite de Daniel Baciu, seniorii se vor bucura de o „noutate” a acestei legi a pensiilor.

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a oferit mai multe explicații pentru seniorii din România. Pensionarii au început să-și depună actele pentru cea de-a doua majorare, cunoscută și sub numele de mica recalculare.

El a explicat că cea de-a doua majorare vizează sporurile cu caracter nepermanent, fiind vorba despre o noutate a acestei legi a pensiilor.

Potrivit informațiilor oferite de Daniel Baciu, dosarele sunt identificate, iar oamenii au depus toate adeverințele. Acestea din urmă au fost identificate, iar autoritățile au termen șase luni pentru ca adeverințele să fie luate în calcul.

„E vorba de acele sporuri cu caracter nepermanent. Este o noutate a acestei legi a pensiilor. Noi am agreat acest drept, ceea ce anterior legislațiilor, nu era acest drept. Legea nu prevedea ca aceste sporuri cu caracter nepermanent să facă parte din baza de calcul a pensiilor. Acest drept e creat, avem dosarele identificate, oamenii au depus toate adeverințele, le-am identificat, avem termen șase luni de zile pentru ca aceste adeverințe să fie luate în calcul.

Până în luna februarie 2025, toți pensionarii aflați în plată la data de 1 septembrie vor primi o nouă decizie de recalculare prin care vor fi recunoscute aceste drepturi cu caracter nepermanent. Nu trebuie să mai facă nimic, e prevăzut în lege. Timp de șase luni de zile de la intrarea legii în vigoare, noi trebuie sa le emitem pensionarilor o nouă decizie de pensionare prin care le recunoaștem aceste sporuri cu caracter nepermanent. Vorbesc de acordul global, care e cel mai important. Aici se va vedea o creștere a pensiilor celor care au lucrat la acest acord. Dar și de ore suplimentare, prime, premii prevăzute de angajatori. Pe lângă aceste adeverințe, începând cu 1 septembrie, oamenii s-au adresat caselor naționale de pensii cu noi adeverințe obținute de la angajatorii unde au lucrat”, a explicat Daniel Baciu, conform România TV.

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice a fost întrebat și câți bani în plus pot primi pensionarii, după noua recalculare.

„Tocmai spusesem că, în baza acordului global, acolo se va vedea o creștere substanțială, pentru că a fost o formă de remunerare înainte de 1989, iar dacă acest spor a fost o perioadă mai îndelungată într-adevăr acolo se vede o creștere substanțială. Pentru celelalte sporuri care au un caracter nepermanent, spre exemplu al 13-lea salariu, care se ia o dată pe an, acolo creșterile sunt mici de câțiva zeci de lei, pentru că acest spor a fost luat o dată pe an sau de două sau de trei ori pe an. Nu a fost inclus în calcul lună de lună”, a mai spus el pentru sursa menționată.

O altă noutate din această lună este că pensionarii au mai avut parte de o majorare după schimbarea sistemului de impozitare. Mai precis, pragul a crescut de la 2.000 de lei la 3.000 de lei.

Daniel Baciu a oferit mai multe explicații și despre acest lucru, punctând că este vorba despre modificarea Codului Fiscal care prevede cotele de contribuție pentru toate contribuțiile sociale.

„E vorba de majorarea acestui plafon de impozitare. E vorba de modificarea Codului Fiscal care prevede cotele de contribuție pentru toate contribuțiile sociale, fie că vorbim de pensii sau alte contribuții. Acest prag a fost ridicat de la 2000 la 3000 de lei. În momentul de față vorbim de peste trei milioane de pensionari care beneficiază de această reducere de scutire de impozit. Toți pensionarii care au pensii până la valoarea de 3000 de lei nu vor plăti impozit. Cei care depășesc acest cuantum de 3000 de lei se impozitează 10% doar suma care depășește acest plafon de 3000 de lei”, a explicat Baciu.

Această majorare se aplică foarte clar tuturor pensionarilor în plată

Daniel Baciu a fost întrebat apoi dacă autoritățile au procentul final de majorare a pensiilor în România. Șeful CNPP a explicat că cifra nu este cunoscută în momentul de față. În primul rând, datele trebuie să vină în mod oficial de la INS.

„Nu avem procentul final. Datele trebuie să vină în mod oficial de la INS. Dar niște calcule preliminare, estimative, ținând cont că se știe cât a fost inflația în 2023, știm că ne situăm la o majorare a punctului de pensie și punctului de referință undeva la 12%”, a răspuns el.

În încheie, șeful CNPP a subliniat că „această majorare se aplică foarte clar tuturor pensionarilor în plată”.

„Această majorare se aplică foarte clar tuturor pensionarilor în plată. Vorbim de acel număr total de puncte pe care fiecare pensionar îl are pe decizia de pensionare care se compune din numărul de puncte contributiv și numărul de puncte necontributiv, rezultând un număr total de puncte care se înmulțește cu noua valoare a punctului de referință care va fi actualizată cu cei doi indicatori, inflație și creștere economică”, a conchis Daniel Baciu.

061
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.