Știri

Explozie puternică pe autostradă din România. Condoleanțe familiei!

Un bărbat de 57 de ani a murit sâmbătă, 2 noiembrie, în urma unei explozii care s-a produs pe şantierul Autostrăzii Moldovei A7, în zona Dumbrava – Albeşti, a anunțat ISU Prahova.

Explozia nu a fost urmată de incendiu, a precizat ISU.

„Pompierii prahoveni au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor şi pentru acordarea primului ajutor medical unei persoane surprinse de o explozie (neurmată de incendiu). Ajunşi la locul intervenţiei, salvatorii au constatat că persoana surprinsă, bărbat – 57 de ani, prezintă leziuni incompatibile cu viaţa”, a transmis ISU Prahova.

Deflagraţia s-a produs în timpul unor lucrări de sudură la nişte traverse care au fost proaspăt vopsite, au declarat surse oficiale pentru Agerpres.

„În continuare, pompierii acționează pentru ventilarea spațiului în care s-a produs explozia, cu scopul reducerii riscului care condus la producerea situației de urgență”, a precizat ISU Prahova.

Reacția lui Sorin Grindeanu: „Domeniul construcțiilor este unul riscant, orice greșeală poate fi fatală” – UPDATE
„Condoleanțe familiei angajatului care și-a pierdut astăzi viața, în timp ce lucra pe șantierul Lotului 1 al Autostrăzii Ploiești-Buzău! Domeniul construcțiilor este unul riscant, cu atât mai mult cu cât se lucrează într-un ritm accelerat. Orice greșeală poate fi fatală și, de aceea, este foarte important ca normele de protecție a muncii să fie, cu strictețe, respectate!”, a transmis sâmbătă Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

În prezent, autoritățile judiciare desfășoară cercetări la fața locului pentru a afla cauza producerii acestui tragic accident, a mai spus ministrul.

Accident cu trei mașini pe DN 1, în Prahova

Un accident în care au fost implicate trei mașini s-a petrecut, azi, în județul Prahova, pe DN 1, pe raza localității Băicoi. Salvatorii prahoveni au fost solicitați să intervină pentru acordarea primului ajutor medical.

În eveniment au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară, în care se aflau 5 persoane. Dintre acestea trei au fost asistate medical la fața locului.

Ulterior, o tânără de22 ani a fost transportată la spital de către un echipaj SAJ. Polițiștii fac cercetări pentru stabili modul de producere a evenimentului rutier.

068
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.