Media

Silviu Prigoană i s-a arătat Adrianei Bahmuțeanu în vis. Adriana este foarte tulburată „Mi-a spus că regretă și că îi pare…” Tot Adriana a dezvăluit cine i-a zis acum 1 an că Silviu va muri

Silviu Prigoană a murit marți, la vârsta de 60 de ani, într-un restaurant din Bran, acolo unde era cu câțiva prieteni. Adriana Bahmuțeanu, fosta lui soție, a spus că l-a visat pentru prima oară în ce zece ani de la divorț, cu doar câteva ore înainte să moară. Ea crede că acesta este un semn de la tatăl copiilor ei cu care nu a reușit să facă pace.

Silviu Prigoană a murit cu câteva săptămâni înainte să împlinească vârsta de 61 de ani. Din primele informații reiese că s-ar fi înecat cu mâncare, apoi, potrivit altor informații, acesta ar fi suferit un infarct. Cu câteva ore înainte ca afaceristul să moară, Adriana Bahmuțeanu l-a visat pe fostul ei soț, pentru prima data în cei zece ani de la divorț.

De precizat este că relațiile între Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană erau, în continuare, tensionate. Ea a povestit cum l-a visat pe omul de afaceri, înainte ca acesta să moară. Se făcea că erau la o petrecere unde dansau și se simțeau bine, iar afaceristul i-a spus că o iubește în continuare, deși nu mai formau un cuplu de un deceniu.

Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană
În plus, Adriana Bahmuțeanu a mai spus că obișnuia ca în fiecare zi să se roage la Dumnezeu pentru ca ea și Silviu Prigoană să se ierte reciproc și să facă pace de dragul copiilor lor.

„Azi noapte, am visat că dansam cu el, dar asta spre dimineață. M-am trezit pe la ora 04.00, am băut apă. Nu, nu l-am visat în toți ăștia 10 ani nu l-am visat niciodată. L-am visat spre dimineață că dansam, că eram la o petrecere cu multă lume, că era multă lume și că eram fericiți (…).

Aveam o satisfacție, o stare de bine, simțeam o iubire imensă față de el și simțeam că mi-o și dă înapoi și m-am trezit pe la ora 09.00 și ceva și cu visul ăsta în cap mă gândeam că te rupi de o persoană cu care ai stat o perioadă, cu care ai fost căsătorită, cu care ai copii… Te rupi după un divorț, după o perioadă lungă de timp când ajungi să nu-l mai judeci pe omul ăla indiferent ce face (…) Îi spuneam mereu în gând: „Iartă-mă dacă ți-am greșit, te iert și eu pe tine dacă tu mi-ai greșit, iartă-mă dacă ți-am greșit” ”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, la Un show păcătos.

Adriana Bahmuțeanu a mai spus că nu îi vine să creadă că Silviu Prigoană a murit și are, totuși, un regret, și anume, că cei doi nu au stat la aceeași masa și să facă pace, de dragul celor doi copii ai lor.

De asemenea, și băieții lor sunt în stare de șoc. Aceștia credeau că tatăl lor este acasă și au mers să îl caute în vilă, pentru ca apoi să afle de moartea afaceristului.

Adriana stia că Prigoană o să moară

Toată lumea este șocată de vestea morții lui Silviu Prigoană, care s-a stins din viață la 60 de ani. Carmen Harra a declarat că a avertizat-o pe Adriana Bahmuțeanu cu privire la această situație, pentru se afla în an personal 5, care înseamnă anul morții.

Carmen Harra a vorbit despre cifrele energetice în care se afla Silviu Prigoană și a dezvăluit că era foarte probabil să se întâmple un lucru tragic, însă putea fi evitat. Mai mult, aceste lucruri le-a discutat și cu fosta lui soție, Adriana Bahmuțeanu, cu care omul de afaceri nu mai ținea legătura, decât prin avocați.

Carmen Harra, despre moartea lui Silviu Prigoană
„Vreau să vă spun cu certitudine că acest om (n.r. Silviu Prigoană) avea o codificare de longeviv. El era, de fapt, cifra 8, iar indică o viață lungă, putea să ajungă la 80- 80 și ceva de ani, dar dacă ținem cont că ne aflăm și în 2024, tot cifra 8, înseamnă că era un punct în destinul lui.

Mai mult, el se afla în anul personal 5, care înseamnă anul morții, pentru că cifra 5 este dimensiuna a cincea. Să nu uităm că Iisus Hristos a murit în a 5-a zi a săptămânii. Cifra 5 era cifra care, în combinație cu punctul lui în destin, putea să ducă la așa ceva.

Într-una dintre conversațiile mele cu Adriana, i-am spus că Prigoană e posibil să moară relativ curând. Dar putea să treacă peste această încercare, cifra 5 se asociază și cu circulația, cu inima, se putea crea un cheag de sânge. Deci, e o indicație a problemei, pe care el o putea avea.

El s-a născut într-o zi de 22, o cifră maestru, avea 2 copii cu o soție, 2 cu altă soție, el nu putea 5 copii sau mai mulți. Cifra asta, 4, era indicativă pentru succesul lui în carieră și mai mult, avea și cifra 8, era un om de afaceri care trebuia să aibă foarte mulți bani în viața asta. Toate lucrurile astea s-au întâmplat.

Sunt trei elemente care definesc traseul lui spiritual, cifra 3, 4 și 8, dar el moare sub incidența acestor cifre, pentru că 12 este cifra 3, 2024 este cifra 8. Când vibrațiile aste energetice coincid, există acel pericol ca noi să ne eiberăm de lumea asta fizică și să trecem într-o altă dimensiune.

Îi doresc Adrianei condoleanțe, la copii, care sunt cei mai afectați, bineînțeles și celor de acasă, trebuie să înțelegeți cât de puternică este codificarea existenței și ce important este să ne cunoaștem pe noi, să ne știm punctele în destin, să ne știm când trebuie să ne ferim și când trebuie să trecem peste o încercare”, a spus Carmen Harra, pe rețelele sociale.

012
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.