Federația Română de Fotbal și toți iubitorii „sportului rege” din țară așteaptă în aceste ore ca UEFA să dea verdictul după scandalul de la România – Kosovo, partidă disputată vineri, 15 noiembrie 2024, în etapa 5 din grupele Ligii Națiunilor.
În prelungirile confruntării, când fluierul final al arbitrului nu se auzise încă, oaspeții de pe Arena Națională au decis să protesteze și să plece la vestiare. Kosovarii au rămas acolo timp de aproximativ 40 de minute și au refuzat să mai revină pe gazon. În cele din urmă, „centralul” a pus capăt jocului doar cu naționala României în teren, ceea ce s-a tradus printr-un abandon al kosovarilor.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, UEFA a reacționat imediat după ce arbitrul a pus capăt jocului România – Kosovo și a informat că partida s-a decis prin abandon. Totodată, forul continental a spus că va veni cu precizări suplimentare în timp util.
În ultimele 48 de ore, toată România a așteptat cu sufletul la gură verdictul UEFA cu privire la scandalul de pe Arena Națională, iar acesta este pe punctul de a veni.
Însă, până la momentul comunicatului oficial, ProSport a stat de vorbă cu un personaj care are „intrări” foarte bune la nivelul UEFA și care cunoaște foarte bine protocoalele forului european în astfel de situații. Sub protecția anonimatului, pentru a nu se interpreta, acesta a dezvăluit decizia pe care UEFA o va lua în cazul scandalului de la România – Kosovo.
UEFA va da sancțiuni clare, aspre, dar nu va fi ceva ieșit din comun. Nu are nevoie de reclamă negativă. E finalul competiției, noul rezultat nu va influența în niciun fel clasamentul. Va proceda exact ca în situația cu Daniel Pancu de la U 21. Va da pedepse, dar nu se va duce la extreme. Șefii comisiei de la UEFA au experiență uriașă și știu ce să facă.
Cel mai probabil, România va câștiga meciul cu Kosovo cu 3-0, la masa verde. Nu văd cum ar putea fi altă măsură aici.
Apoi, FRF va fi amendată și România va avea cel puțin câteva sectoare închise la următoarele meciuri de pe teren propriu. Mai ales că e recidivistă, se poate extinde chiar la un meci fără spectatori, dar e mai puțin probabil”, susține sursa ProSport, sub protecția anonimatului.
Kosovo scapă de cea mai drastică pedeapsă din regulament
De partea cealaltă, potrivit regulamentelor UEFA, Kosovo putea risca inclusiv excluderea din competiție. Însă, la fel ca în cazul României, cei de la UEFA vor fi indulgenți și nu vor apela la măsuri extreme:
Cei din Kosovo vor primi o amendă foarte, foarte mare, dar nu vor fi excluși. Mai ales că se va considera o culpă comună care a dus la tensiune”, a completat sursa ProSport.
Nepedepsiți din tot acest scandal nu vor scăpa nici cei din brigada de arbitraj, care la meciul România – Kosovo a fost condusă de danezul Morten Krogh:
În schimb, cei despre care nu vorbește nimeni, dar care cu siguranță vor fi judecați aspru sunt arbitrul partidei și observatorul. Din cauza lor s-a ajuns la toată tevatura. Din ce am discutat cu oameni de la UEFA, totul trebuia să dureze maximum 15 minute, dar cei doi au părut că nu știu regulamentul sau că le este foarte frică. Acest lucru e inadmisibil la acest nivel și UEFA sigur va penaliza modul în care s-au comportat. La meciul celor din Kosovo în Cipru, exista un banner în tribune, iar arbitrul partidei respective l-a îndepărtat imediat și nimeni nu a fost afectat. E vorba de experiență și de abordare. Cred că o perioadă vor fi trași pe dreapta atât arbitrul, cât și observatorul”, adaugă sursa ProSport.