Numerologul a precizat care este zodia binecuvântată de Univers, în anul 2025. Potrivit numerologului, acești nativi vor fi „câștigători pe toate planurile”, iar astrele vor fi de partea lor. De altfel, vor realiza toate țelurile propuse și se vor bucura de momente de bucurie, pozitive, cu cei din jur. Iată zodia norocoasă a anului!
Numerologul Mihai Voropchievici a precizat care este zodia binecuvântată de Univers, în anul 2025. Veștile sunt extraordinare pentru acest nativ, căci va reuși să își îndeplinească toate taskurile, dar și țelurile. Încă din luna ianuarie 2025, oportunitățile îi bat la ușă, iar norocul va fi la fiecare pas.
Zodia care va cunoaște succesul, anul acesta, este Capricorn! Acești nativi demonstrează ca au capacitatea necesară de a îndeplini sarcini dificile și, de altfel, arată înțelepciune celor din jur. Vor realiza tot ce își propun, iar astrele vor fi de partea Capricornului. De altfel, anul 2025 are vibrația cifrei 9, ceea ce înseamnă că fiecare nativ va fi pus, față în față, cu propriile greșeli și realizări.
Capricorn, zodia binecuvântată de Univers în anul 2025, potrivit numerologului Mihai Voropchievici
Cuvântul anului pentru zodia Capricorn este „victorie”. Anul 2025 vine cu o serie de provocări pentru acești nativi, însă vor reuși să treacă cu brio peste ele.
În plus, potrivit numerologului Mihai Voropchievici, Capricornul va avea un ghid, și anume energia pozitia a runei Wunjo. Runa reprezintă un simbol al succesului și al bucuriei. Anul acesta, persoanele născute sub semnul zodiacal Capricorn vor culege roadele muncii lor și vor avea parte de bucurie, alături de cei dragi.
Desigur, anul vine și cu surprize pentru nativi: unii pot face investiții de lungă durată, alții descoperă noi locuri, oameni și noi experiențe. Numerologul a precizat că nativul Capricorn este „câștigător pe toate planurile”.
„Capricornii îl au pe Wunjo! Ei sunt cei mai norocoși din toate cele 12 zodii. Este anul Capricornului. E câștigător pe toate planurile, să fie sigur. E un învingător”.