Știri

Nicolae Ciucă și-a dat demisia

Fostul lider al Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, și-a anunțat miercuri decizia de a demisiona din Senatul României. El nu a detaliat motivele care l-au determinat să ia această hotătâre.

„A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de Senator în Parlamentul României. Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal”, a scris Ciucă, într-un scurt mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.

„Rămân un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta. Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL”, a adăugat el.

„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acești ani, tuturor celor cu care am lucrat și tuturor celor care au avut încredere în mine! Vă rămân profund îndatorat!”, sunt cuvintele cu care Ciucă și-a încheiat mesajul.

Nicolae Ciucă a fost premier al României (în perioada 2021-2023) și ministru al Apărării (în perioada 2019-2020). De asemenea, el este general în retragere și a fost Șef al Statului Major al Apărării, între anii 2015-2019.

El era senator în Parlamentul României, la al doilea mandat.

Anul trecut, din calitatea de președinte al PNL, Ciucă a obținut la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie cel mai slab rezultat din istoria liberalilor. Șeful PNL a terminat pe locul 5 acel prim scrutin al prezidențialelor, anulat între timp de către Curtea Constituțională a României, și a luat mai puține voturi decât fostul lider liberal Radu Câmpeanu în „Duminica orbului” din 20 mai 1990.

El a obținut 8,78%, adică 811.952 din voturile exprimate, după numărarea tuturor proceselor verbale.

Ca urmare a acestui rezultat dezastruos, la scurt timp, Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL, la doi ani de când fusese ales președinte al formațiunii.

La Consiliul Național al PNL care a avut loc în luna septembrie 2024, eurodeputatul liberal Rareș Bogdan susținea că partidul mizează că Nicolae Ciucă va intra în turul doi al alegerilor prezidențiale, cu aproximativ 20% din voturi.

02
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.