Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a anunțat oficial o nouă Hotărâre de Guvern, prin care executivul intenționează să implementeze modificări privind acordarea prestațiilor sub formă de bilete de tratament balnear pentru anul 2025. Acest sistem este organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), iar noul cadru legal urmează prevederile Legii nr. 360/2023, care reglementează sistemul public de pensii.
Ministrul Muncii a precizat că, pentru anul 2025, bugetul asigurărilor sociale de stat a prevăzut suma de 400.000 mii lei pentru acordarea acestor bilete de tratament balnear. Aceste fonduri sunt incluse la capitolul „Asigurări și asistență socială”, sub titlul „Asistență socială”, în cadrul articolului „Ajutoare sociale”.
Din această sumă, se estimează că vor fi oferite maximum 60.420 de bilete de tratament balnear, repartizate în 19 serii de tratament, desfăşurate între februarie și decembrie 2025. Aceste bilete vor fi utilizate în unitățile de tratament deținute de CNPP, conform Idevice.
Dacă cererea pentru bilete va depăși numărul de locuri disponibile în unitățile CNPP, diferența de bilete va fi asigurată prin contracte subsecvente cu alte unități de profil. Aceste contracte vor fi încheiate în baza acordurilor-cadru atribuite în anul 2024 pentru perioada 2024-2025.
De asemenea, este prevăzut ca un număr de maximum 17 serii de tratament să fie organizate între martie și decembrie 2025, respectând prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, în conformitate cu modificările și completările ulterioare ale acesteia.
Conform articolului 109, alineatul 4 din Legea nr. 360/2023, biletele de tratament balnear vor fi acordate atât într-un sistem propriu, administrat de CNPP, cât și prin unități de profil externe, pe baza contractelor încheiate conform legislației în vigoare. Numărul total al biletelor de tratament acordate în 2025 va fi stabilit în urma unui contract cu Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacitații de Muncă T.B.R.C.M. – S.A., precum și prin alte contracte de prestări servicii cu unități de tratament suplimentare.
Un aspect important menționat de Simona Bucura-Oprescu este că până la 15% din totalul biletelor contractate vor fi oferite gratuit persoanelor beneficiare ale unor legi cu caracter reparatoriu.