Andrei Perneș a fost condus, în urmă cu o zi, pe ultimul drum. O mulțime de persoane au luat parte la evenimentul dureros. Familia lui a fost îngenuncheată de durere, iar suferința din sufletul celor care l-au iubit nu va trece niciodoată. Iată ce mesaj a transmis sora lui Andrei Perneș, după înmormântare.
Familia lui Andrei Perneș a avut parte de cele mai grele zile. În urmă cu aproape o săptămână, cu toții au aflat vestea tragică că a murit într-un accident îngrozitor de mașină și ieri, fostul concurent de la Mireasa a fost înmormântat. Familia s-a adunat și au făcut o declarație despre tot ce s-a întâmplat. Publicul trebuie să știe adevărul
Ce mesaj a transmis sora lui Andrei Perneș de la Mireasa, după înmormântare
O mulțime de oameni îndurerați au fost ieri la înmormântarea lui Andrei Perneș. Imaginile de la evenimentul trist sunt sfâșietoare, iar părinții lui abia au reușit să se despartă de sicriul băiatului lor. La înmormântare a fost prezentă și Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș.
La câteva ore, sora fostului concurent de la Mireasa a transmis un mesaj dureros. Aceasta a declarat, pe rețelele de socializare, că încă speră să îl mai revadă și nu realizează că ceea ce trăiește este real. După cum se știe deja, Andrei Perneș avea o familie frumoasă și era foarte apropiat de sora lui.
”Încă e ireal, încă nu realizez că, de fapt, nu e un coșmar, ci realitatea cruntă, încă aștept să te mai văd măcar în vis”, a transmis sora lui Andrei Perneș, pe rețelele de socializare.
Familia a spus adevărul pentru public. „Raportul medicilor”
În urma speculațiilor din presă familia s-a decis să spună tot adevărul. Andrei Perneș și-a pierdut viața într-un accident de mașină și deși se zvonesc tot felul de lucruri despre starea acestuia, Andrei a fost pe deplin conștient și bănuiala că s-ar fi aflat cu ochii în telefon nu s-a confirmat.
De asemenea toate zvonurile că s-ar fi aflat într-o stare care nu îi permitea să conducă sunt pe deplin false și raportul medicilor arată că Andrei era capabil să conducă mașina.
Cine a lipsit de la evenimentul trist
Foștii concurenți din familia Mireasa au fost prezenți la înmormântarea lui Andrei Perneș și au petrecut împreună clipe dureroase. Și-au luat rămas bun de la cel care le-a fost prieten și au fost alături de familia îndurerată. Fanii au observat, însă, absența lui Marian Pavel de la înmormântare. Fostul concurent de la Mireasa a explicat de ce nu a putut fi prezent.
”Am primit mai multe mesaje de la voi în care îmi spuneați să postez de la înmormântare. Din păcate nu am putut să ajung. Am și anunțat, în urmă cu câteva zile, când am auzit că o să fie astăzi înmormântarea, că nu am cum astăzi, că am un eveniment și începe chiar acum de zi.
Nu pot să nu mă prezint. Din păcate nu am putut să ajung acolo. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească. Clar când o să trec prin zonă o să mă duc să îi aprind o lumânare acolo”, a declarat Marian Pavel, pe contul său de Instagram.