Cele mai bune clătite de post cu apă minerală, delicioase, ușor de pregătit și deloc costisitoare. Nu ai nevoie de ingrediente costisitoare, iar procesul tehnologic este acelaşi care la orice clătite clasice.
Deoarece am intrat în Postul Paștelui, vă punem la dispoziție o rețetă de clătite de post, preparate cu apă minerală. Un deliciu pentru toate gusturile! Clătitele se numără printre cele mai îndrăgite deserturi din toată lumea, iar rețetele sunt diverse.
Clătite de post cu apă minerală
Cele mai bune clătite de post cu apă minerală, delicioase, ușor de pregătit și deloc costisitoare. Iată ingredientele de care ai nevoie:
– 2 l de apă minerală
– 530 g de făină
– 7 linguri de ulei
– vanilie
– un vârf de linguriță de sare
Cum se prepară clătitele de post cu apă minerală
Cosânzenele gătesc au publicat o nouă rețetă ingenioasă, care a cucerit pe loc gospodinele din mediul online și a devenit instant virală pe TikTok. Clătitele de post se prepară rapid, au un gust desăvârșit și un aspect căruia nu îi poți rezista. Iată metoda de preparare explicată pas cu pas.
„Într-un bol mai mare amestecăm cu un tel toate ingredientele: apă minerală ținută la temperatura camerei, uleiul, vanilia, făina și sarea. În cazul în care simțiți că aluatul este prea lichid, mai adăugați puțină făină.
Punem câte un polonic de aluat într-o tigaie bine încinsă și lăsăm pe foc până când se rumenește. Întoarcem și pe cealaltă parte și mai lăsăm încă puțin, apoi adăugăm clătita pe o farfurie întinsă.
În cazul în care vă mai rămâne aluat, îl puteți depozita fără probleme pentru 24 de ore la frigider și îl folosiți a două zi. Iar acum… nu ne rămâne decât să umplem clătitele, să le rulăm și să ne bucurăm de ele alături de cei dragi.
Nouă ne plac cu dulceață de vișine, cireșe, căpșuni sau caise, însă le puteți umple și cu brânză, miere sau cremă de ciocolată. Rezultatul? Adevărate bunătăți perfecte pentru momentele în care ai poftă de ceva bun, cu gust de copilărie”, se arată în descrierea rețetei
Clătite de post cu banane și lapte vegetal
Clătite de post cu banane și lapte vegetal, incredibil de pufoase și aerate, extraordinar de gustoase și savuroase. Clătitele de post cu banane se pregătesc repede și ușor, iar tehnica este similară ca mod de preparare cu cea a clătitelor tradiționale. Se consumă cu poftă atât de copii, cât și de adulți.
Ne putem bucura de gustul delicios al clătitelor chiar și în perioada postului. Aceste clătite de post cu banane și lapte vegetal sunt incredibil de pufoase și aerate, iar bananele din compoziția aluatului le aduc un plus de aromă, gust și culoare.
Rețeta de clătite de post cu banane este una ușoară și rapidă, iar tehnica este similară, ca mod de preparare, cu cea a clătitelor tradiționale. Se pot umple cu diverse gemuri și dulcețuri, dar și cu unt de arahide, ciocolată neagră topită, miere, nucă sau fructe.
Nu este obligatoriu să folosești praf de copt în cazul acestor clătite de post cu banane, fiindcă apa minerală le ajută să fie aerate, iar zahărul din compoziție să se rumenească frumos.
Ingrediente pentru clătite de post cu banane și lapte vegetal
1 banană bine coaptă
200ml lapte vegetal
200ml apă minerală
3 linguri zahăr pudră
180g făină
3 linguri de ulei vegetal esențe
Pasează banana cu ajutorul unei furculițe și adaugă piureul rezultat într-un bol încăpător.
Adaugă peste banana pasată jumătate din cantitatea de lapte vegetal și zahărul pudră.
Amestecă bine totul astfel încât ingredientele să se omogenizeze, iar zahărul să se dizolve complet.
Mai departe adaugă făină puțin câte puțin, până la încorporarea completă. Dacă amestecul devine prea dens pentru a amesteca, mai adaugă lapte vegetal. Păstrează comopoziția groasă, astfel încât să eviți formarea de cocoloașe în aluat. Amestecă energic și zdrobește potențialele cocoloașe.
După ce ai încorporat făina adaugă restul de lapte vegetal și apa minerală.
Amestecă bine aluatul pentru clătite, adaugă cele 3 linguri de ulei și esențele aromate, după preferință. Trebuie să ai un aluat nu foarte gros, care să curgă și să alunece ușor în tigaie atunci când vei forma clătita, exact ca în cazul clătitelor obișnuite.
Într-o tigaie specială pentru clătite, bine încinsă, în care ai picurat un strop de ulei, toarnă aluat astfel încât să acoperi fundul acesteia într-un strat nu foarte gros, dar nici foarte subțire.
Rumenește bine clătitele pe ambele părți și, după ce se mai răcoresc puțin, unge-le cu gem, dulceață, ciocolată neagră topită sau miere, la alegere.
Păstrează clătitele acoperite cu un prosop pentru a evita uscarea acestora!