Știri

Marcel Ciolacu face un anunț major pentru români. A semnat! Toată lumea trebuie să știe

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că două mari companii americane vor intra în România, una urmând să preia o fabrică de amidon, iar cealaltă să lucreze în proiectul Neptun Deep.

Premierul a precizat că asemenea investiții în actualul context reprezintă „o umbrelă de securitate suplimentară”.

„Vreau să marchez faptul că două companii americane intră în România: una preia o fabrică de amidon, alta va lucra la proiectul Neptun Deep alături de Petrom și Romgaz. Consider că asemenea investiții în actualul context reprezintă o umbrelă de securitate suplimentară pentru România. Sper că o asemenea formulă să reprezinte și pasul decisiv pentru a obține în final un acord de pace durabil în Ucraina”, a afirmat joi Marcel Ciolacu.

Neptun Deep, un proiect energetic de mare importanță, este deținut în comun de grupul energetic OMV Petrom, cu acționar majoritar OMV din Austria, și de producătorul român de gaze Romgaz. Se estimează că acest depozit deține aproximativ 100 de miliarde de metri cubi (bcm) de gaze recuperabile.

În doar câteva săptămâni, platforma, cunoscută sub numele de Mighty Barents, va parcurge 160 de kilometri pe mare pentru a începe lucrările de forare la cele zece sonde de exploatare care formează Neptun Deep.

Acesta este unul dintre cele mai importante depozite de gaze din Uniunea Europeană și are potențialul de a dubla producția de gaze a României, transformând-o într-un exportator net, mai ales în contextul în care UE a renunțat la achizițiile de gaze din Rusia.

Cu primele livrări de gaze programate pentru 2027, Neptun Deep este cel mai mare proiect energetic al României după finalizarea reactoarelor 1 și 2 de la Cernavodă, în perioada 1990-2000.

Marcel Ciolacu refuză candidatura lui Bolojan: Scenariul cu candidatura la prezidențiale a lui Ilie Bolojan este imposibil de realizat, a semnat un acord politic de guvernare prin care enunță clar că nu va candida

Marcel Ciolacu a declarat joi, după întâlnirea cu Elena Lasconi, că scenariul propus de aceasta, care prevede candidatura la prezidențiale a lui Ilie Bolojan, este ”imposibil de realizat”. Cum a motivat Ciolacu refuzul de a-l schimba pe Crin Antonescu cu Ilie Bolojan? Șeful PSD a spus că Bolojan ”a semnat un acord politic de guvernare prin care enunță clar că nu va candida la prezidențiale, fapt întărit în ultima perioadă prin mai multe declarații publice”.

Elena Lasconi declarase joi, la finalul întâlnirii cu Marcel Ciolacu, că ”i-am comunicat lui Marcel Ciolacu că aș fi dispusă să renunț la candidatură și să îl susținem pe Ilie Bolojan”. Ea a adăugat că ”în continuare Marcel Ciolacu îl susține pe Crin Antonescu, dar este deschis dialogului și vom avea două zile la dispoziție să luăm o decizie înțeleaptă pentru România”.

Valeriu Stoica, fost președinte al PNL și unul dintre ideologii partidului, declarase miercuri că singura soluție pentru ”situația gravă” în care este România e ”un gest de generozitate și patriotism din partea lui Crin Antonescu”. El a spus că Antonescu ”e în pierdere de viteză” și că soluția ar fi ca el să nu candideze, atfel încă Ilie Bolojan să intre în cursă.

Postarea lui Marcel Ciolacu pe Facebook:

Am avut, azi, o discuție extrem de onestă cu liderul USR, doamna Elena Lasconi și i-am explicat de ce scenariul pe care îl propune, candidatura la prezidențiale a domnului Ilie Bolojan, este imposibil de realizat.

Ca lider al PNL, Ilie Bolojan a semnat un acord politic de guvernare prin care enunță clar că nu va candida la prezidențiale, fapt întărit în ultima perioadă prin mai multe declarații publice. Nu cred că există cineva, cu atât mai puțin liderul USR, care să conteste seriozitatea președintelui Bolojan. Domnia sa nu va face vreun gest care să pună în pericol stabilitatea guvernării.

De aceea, intenția doamnei Lasconi de a se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan este lăudabilă, dar inutilă.

În schimb, i-am spus Elenei Lasconi că, pentru a obține susținerea de către USR a candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale, sunt gata să mă retrag din funcția de premier. Este un gest care redeschide și posibilitatea cooptării USR la guvernare, astfel ca toate partidele pro-europene să susțină un candidat unic, adică o soluție concretă la realitatea politică a momentului. Doamna Lasconi a spus “nu” acestei soluții.

În aceste condiții, faptul că duminică la prânz, candidatul alianței ‟România Înainte‟, dl Crin Antonescu, își depune oficial candidatura la prezidențiale, îi va scuti pe mulți să mai facă scenarii și îi poate determina pe români să aleagă soluția cea mai bună pentru viitorul european al țării.

024
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.