Știri externe

Cântărețul faimos în lumea întreagă a fost găsit mort în casă. Avea 43 de ani

Cântăreţul Wheesung, care a cucerit Coreea de Sud cu baladele sale, a fost găsit mort în propria casă din Seul, a anunţat un oficial al poliţiei, potrivit publicaţiei The New York Times. El avea 43 de ani şi, în trecut, a avut probleme cu drogurile.

Pe numele real Choi Whee-sung, artistul sud-coreean de R&B a fost descoperit inconştient de mama sa, luni seara, în apartamentul pe care acesta îl deţinea în districtul Gwangjin-gu din Seul. Îngrijorată, femeia a sunat imediat după ajutor, însă, medicii care au ajuns la faţa locului nu au putut face nimic ca să-l readucă la viaţă, au scris jurnaliştii de la The Guardian. Wheesung împlinise 43 de ani luna trecută, pe 5 februarie.

Conform autorităţilor, cântăreţul se afla în stare de stop cardiac şi, din nefericire, a trecut „o perioadă semnificativă de timp” înainte ca trupul său să fie descoperit de mama lui în jurul orei locale 18:30. BBC a relatat că anchetatorii nu au găsit forme de violenţă pe corpul său şi nici în locuinţa acestuia.

Poliţiştii din Seul iau în calcul posibilitatea unei supradoze sau a unei sinucideri, având în vedere că Wheesung a avut probleme cu drogurile. În 2021, el a primit o pedeapsă cu suspendare de doi ani pentru abuz de propofol, un anestezic puternic care a provocat și moartea lui Michael Jackson. În primăvara lui 2020, cântăreţul a fost găsit inconștient de două ori, iar alături de el se aflau seringi și flacoane cu etomidat, un medicament hipnotic similar cu propofol, conform BBC.

Wheesung ar fi trebuit să susțină un concert cu cântăreața de baladă KCM în acest weekend în orașul Daegu. Cu patru zile înainte să fie găsit fără viaţă, solistul le-a transmis fanilor pe social media mesajul: „Ne vedem pe 15 martie”. Baladele lui Wheesung R&B au fost apreciate de nume sonore din lumea muzicii sud-coreene, printre care se numără: Shin Seung-hun și Seo Tae-ji.

Cântăreţ şi compozitor, Wheesung a debutat în 2002 cu albumul „Like a Movie”, au scris jurnaliştii de la The New York Times. Tot în 2002, el a câştigat mai multe trofee datorită talentului său şi a devenit repede unul dintre cei mai apreciați artiști de muzică R&B și baladă din Coreea de Sud.

Regretatul artist a fost fost extrem de popular în anii 2000 și a fost creditat pentru popularizarea R&B-ului în ţara sa natală. „With Me”, „The Day We Met Again”, „Incurable Disease” și „One Year” sunt patru dintre cele mai cunoscute melodii lansate de Wheesung

De-a lungul anilor, Wheesung s-a impus ca mentor și profesor de canto pentru starurile K-pop, scriind chiar melodii pentru unele dintre ele. Totodată, el a colaborat cu mulți artiști și a participat la concerte K-pop în întreaga lume, inclusiv la Hollywood.

018
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.