Media

Gigi Becali i-a trimis mesaje Ancăi Alexandrescu în timpul emisiunii: „Am văzut că nu mai putea ține emisiunea că era stresată de cearta cu mine”

Gigi Becali i-a trimis marti seara mesaje Ancăi Alexandrescu în timpul emisiunii sale de la Realitatea TV, după ce aceasta l-a atacat și amenințat pentru că deputatul l-a criticat pe Călin Georgescu. „L-am întrebat dacă ține post, că m-a făcut idioată, m-a făcut nebună, m-a făcut în toate felurile”, a spus Alexandrescu.

Aceasta tocmai îi ceruse lui George Simion, prezent în emisiune, să îl sancționeze pe Becali pentru ca acesta l-a criticat în mod repetat pe Călin Georgescu.

Anca Alexandrescu a povestit, în timpul emisiunii sale de la Realitatea TV, că patronul FCSB şi membru AUR, Gigi Becali, i-a trimis mesaje în care îi spunea că este „proastă şi nebună” pentru că a „comentat despre domnia sa”.

„În legătură cu declarațiile domnului Becali, care exact când vorbim îmi trimite mesaje cum îmi permit eu să comentez despre domnia sa. Auzi, mi s-a urcat la cap definitiv și că să-mi văd de treaba mea. Nu, eu îmi văd de treaba mea aici și comentez faptul că domnul Becali, care ar trebui să se ocupe de FCSB a spus astăzi public, domnule George Simeon, că le-ar pupa mâinile și picioarele judecătorilor de la Curtea Constituțională pentru că ne-a scăpat de Georgescu. Eu, în timp ce vorbeam cu domnul Simeon, mă înjura și mă jignea domnul Becali. I-am răspuns la mesaj, l-am întrebat dacă ține post, că m-a făcut idioată, m-a făcut nebună, m-a făcut în toate felurile. I-am zis că a îmbătrânit degeaba, că îmi pare foarte rău. I-am trimis să se ducă la Hrebenciuc și la Ponta, că acolo este locul”, a declarat realizatoarea Anca Alexandrescu.

Gigi Becali a dat, miercuri, noi detalii la Antena 3 CNN despre cearta pe care a avut-o cu Anca Alexandrescu, realizatoare Realitatea TV. Recunoaște că i-a adresat apelativele „idioată” și „nebună”, dar spune că și-a cerut scuze. Gigi Becali a spus că nu i-ar fi dat mesaj dacă nu ar fi spus că „îl compătimește” și dacă nu ar fi insistat că el trebuie să vorbească doar despre fotbal, nu despre politică. Mai mult, parlamentarul AUR a spus că azi i-a dat din nou mesaj Ancăi ALexandrescu în care i-a spus, ironic, că de fiecare dată când va fi sunat de un jurnalist să comenteze o situație din politică îi va cere ei permisiunea mai întâi.

Gigi Becali a spus că i-a dat, miercuri, încă câteva mesaje Ancăi Alexandrescu.

„Aseară am fost supărat, azi i-am dat eu două, trei mesaje. Dar azi i-am dat mesaj și i-am spus uite, te rog frumos, când mă sună un jurnalist să vorbesc despre politică, eu o să vorbesc despre fotbal și o să o întreb pe ea dacă pot să vorbesc și despre politică, că ea așa mi-a zis, că eu să mă ocup de fotbal. Deci o să o întreb dacă pot să vorbesc politică și ce pot să spun, că nu am voie să am altă părere ca ea, că altfel e belea mare”, a spus Gigi Becali la Antena 3 CNN.

Parlamentarul AUR a spus că l-a deranjat faptul că Anca Alexandrescu a susținut că el trebuie să vorbească doar despre fotbal și să lase politica deoparte.

„Nu stau să mă cert cu femeile, dar i-am dat un mesaj, nu cu răutate, i-am spus trezește-te, cum adică să îmi spui tu că n-am voie decât să mă ocup de fotbal? Eu europarlamentar am fost, al doilea candidat în Parlamentul României sunt. Mă înveți tu pe mine că trebuie să mă ocup doar de fotbal? Și ea avea acolo pe unul cum îl cheamă…. îi spunea Băsescu avocatul mic cu capul mare. Pavelescu care dădea lecții, dar acum zece ani a vândut un apartament și nu mi-a dat banii. Am câștigat procesul, dar e maică-sa în apartament și nu pot să o dau afară. El poată să vorbească. (…) Dar eu nu am voie să vorbesc, eu doar de fotbal, că se supără ea”, a spus Gigi Becali.

Politicianul a recunoscut că a folosit apelativele „idioată” și „nebună” la adresa jurnalistei Realitatea TV, dar spune că și-a cerut iertare.

„Am folosit acele apelative, dar după mi-am cerut iertare. Știi de ce le-am folosit? Ea, dacă nu spunea vă compătimesc, nu le foloseam, păi tu mă compătimești pe mine? Păi eu sunt un om împlinit, am copii, am nepoți, am tot ce îmi trebuie. La final, când am văzut că nu mai poată să țină emisiunea că era stresată că s-a certat cu mine, i-am scris: uite, Anca, nu sunt dușmanul tău, uite nu vreau să rămâi o femeie stresată din cauza mea, n-ai nicio grijă, eu nu voi fi dușmanul tău, uită cearta cu mine”, a spus Gigi Becali.

018
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.