Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a anunțat că, după temperaturi neobișnuit de ridicate, de până la 30°C în estul Munteniei și 28°C în Capitală, prognozate pentru sâmbătă, vremea se va răci accentuat în a doua decadă a lunii martie.
„Săptămâna viitoare, temperaturile maxime vor varia între 3 și 14 grade Celsius, cu mici fluctuații, iar în Capitală vor fi de 7-8 grade.
Minimele vor deveni negative, ajungând, chiar și în București, la valori de -4 până la -2 grade,” a precizat Mateescu.
La munte, treptat vor predomina ninsorile, iar în partea de nord și centru a țării vor fi precipitații mixte și în rest precipitații sub formă de ploaie, a mai spus aceasta.
Această răcire vine după o perioadă de temperaturi anormal de ridicate, cu peste 10-15 grade mai mari decât normalul sezonului.
Meteorologii avertizează, de asemenea, asupra condițiilor meteo mai dificile, cum ar fi intensificările vântului, ceea ce va accentua senzația de frig.
Apoi, vremea se încălzește
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei începând cu 24 martie.
În intervalul 24-31 martie, temperaturile medii vor depăși valorile normale în toată țara, în special în zonele montane.
Precipitațiile vor fi ușor deficitare în regiunile sud-estice și apropiate de cele normale în rest.
Cald la începutul lui aprilie
Pentru 31 martie – 7 aprilie, temperaturile vor rămâne peste media sezonieră, mai ales în zonele montane, iar regimul pluviometric va fi apropiat de normal.
Elena Mateescu, șefa ANM, a avertizat că o masă de aer din nordul Africii, încărcată cu praf saharian, ar putea afecta România.
Zona de vest va fi prima impactată, urmată de extinderea fenomenului în restul țării.