Media

Copiii Adrianei Bahmuțeanu ar putea ajunge înapoi la jurnalistă?! Ce ar urma să se întâmple în curând? Vedeta abia așteaptă momentul

Adriana Bahmuțeanu își dorește cu orice preț să își ia copiii acasă, însă se confruntă cu numeroase obstacole. Deși au trecut patru luni de la decesul fostului ei soț, Silviu Prigoană, situația rămâne neschimbată: copiii săi locuiesc încă în casa fostului afacerist. Vedeta este extrem de revoltată de întârzierea procesului și continuă să se judece cu fiii cei mari ai lui Prigoană, sperând că în curând cei mici vor reveni alături de ea.

O posibilă soluție ar putea apărea dacă locuința lui Silviu Prigoană ar fi scoasă la licitație pentru a acoperi presupusele datorii lăsate în urmă. În acest caz, suma necesară ar fi achitată, iar restul banilor ar fi distribuit între cei îndreptățiți să-i primească. Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre acest scenariu și despre cum acest pas i-ar putea readuce copiii acasă.

„Este posibil să se întâmple asta și vă spun de ce. Până la 1 martie, din cauza sezonului rece, nu se puteau face executări. Chiar dacă banca sau alți creditori ar fi dorit să recupereze banii, legea nu permitea evacuarea, deoarece în acea casă locuiesc minori. Însă, după 1 martie, acest lucru devine posibil. Sper să se întâmple cât mai repede, pentru că aceasta ar putea fi șansa ca cei mici să revină acasă”, a declarat Adriana Bahmuțeanu în cadrul emisiunii Viața fără filtru.

Deși relația cu fiii săi este tensionată în prezent, vedeta este optimistă și convinsă că va reuși să repare legătura cu aceștia. Chiar dacă luptele în instanță continuă, ea crede că timpul va aduce împăcarea.

„Eu o să îmi iau copiii acasă! Sângele apă nu se face! Până la urmă ne vom relua relațiile firești. Acum ne batem prin tribunale, dar se va termina și această perioadă!”, a spus Adriana Bahmuțeanu, plină de încredere.

03
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.