Știri

Coaliția de guvernare cere eliminarea pensiilor speciale – proiect de lege

Coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR depune, marți, la Parlament, un nou proiect de lege privind pensiile speciale ale magistraților. Acesta a fost cerut în ședința coaliției de luni de către candidatul la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu.

Potrivit documentului consultat de Antena 3 CNN, începând cu data de 1 ianuarie 2026, vârsta de pensionare a magistraților va crește treptat. Astfel, din 2026 se pot pensiona şi pot beneficia de pensia de serviciu magistrații care îndeplinesc condiţia de vechime de minimum 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, precum şi condiţia de vârstă de cel puţin 48 de ani. Această vârstă de pensionare crește treptat până la 65 de ani, în 2045.

De asemenea, potrivit proiectului, magistrații care se pensionează beneficiază „de o pensie de serviciu în cuantum de 65% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.”

Aceleași prevederi se aplică și personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalului de specialitate criminalistică şi personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor.

Proiectul de lege este semnat de liderii coaliției, Marcel Ciolacu, Cătălin Preodoiu, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian.

Potrivit expunerii de motive, „măsurile propuse prin prezentul proiect de act normativ sunt necesare pentru alinierea tuturor pensiilor din perspectiva echității, principiu fundamental al reformei, așa cum este ea descrisă în PNRR.”

În prezent, pensiile de serviciu pentru anumite categorii socio-profesionale, respectiv personalul din sistemul de justiție sunt calculate prin aplicarea unui procent de 80% asupra bazei de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării.

Proiectul poate fi consultat AICI.

083
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.