Știri

România e mândră! David Popovici a devenit cel mai rapid din istorie și scrie istorie! Trei borne istorice doborâte de un singur om

Înotătorul român David Popovici, campion olimpic en titre la 200 m liber, a anunțat vineri o realizare remarcabilă: este primul om din istorie care a reușit să coboare sub 22 de secunde la 50 m liber, sub 47 de secunde la 100 m și sub 1 minut și 43 de secunde la 200 m.

„Odată cu recordul național de la 50 m liber – 21,83 secunde – am devenit primul om din istorie care a reușit aceste trei borne istorice. De asta sunt tare mândru”, a transmis Popovici într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, după ce a cucerit titlurile naționale la 50 m și 100 m liber.

Performanțele nu s-au oprit aici. Miercuri, el a obținut un nou record național în proba de 50 m liber, cu timpul de 21,83 secunde. Joi, a câștigat cursa de 200 m liber în 1 minut, 45 secunde și 07 sutimi.

„Au trecut opt luni de la medaliile olimpice de la Paris. Am simțit nevoia unei pauze – pentru a respira, a mă bucura, a înțelege ce am realizat și, mai ales, pentru a mă reconecta cu motivația profundă din spatele acestui drum. Performanța nu înseamnă doar antrenamente și rezultate. Înseamnă echilibru, capacitatea de a ști când să accelerezi și când să te oprești. Am ales conștient această pauză, iar acum revin cu mai multă claritate, motivație și încredere. Obiectivele s-au schimbat, dar dorința de a evolua a rămas aceeași. Mă bucur din nou de emoția competiției, de adrenalina fiecărei curse și de ritmul care îmi amintește că sunt viu”, a transmis campionul mondial și european, potrivit Agerpres.

David Popovici a lansat și un îndemn către fani, invitându-i să ia parte la Campionatele Naționale de Înot, care se desfășoară până duminică la Otopeni:
„Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în această perioadă. Drumul continuă – cu pași siguri, cu mintea limpede și cu inima deschisă. Vă aștept la Otopeni să trăim împreună bucuria sportului și să susținem fiecare sportiv care dă totul în bazin. Energia voastră contează mai mult decât credeți!”

052
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.