Știri

Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare

Rareș Ion, copilul minune de la Next Star, a murit din cauza unei supradoze de substanțe interzise la vârsta de 20 de ani

Cu doar două luni în urmă, tânărul era extrem de revoltat din cauza părinților săi care au chemat ambulanța pentru a-l duce la spital în urma consumului de droguri. El s-a filmat și a postat totul pe TikTok pentru a-și arăta frustrarea și dezamăgirea față de cei care îi voiau doar binele.

„Nu aţi vrea părinţi ca ai mei. Stăteam şi dormeam, credeau că nu respir şi au sunat ambulanţa. Nu pot să cred” spunea acesta, stârnind o mulțime de reacții în secțiunea de comentarii.

Luni seară, acesta s-ar fi drogat alături de Tudor Duma, zis Maru, și potrivit surselor judiciare, tinerii se și filmau în timp ce consumau oxicodonă. Fratele său, cel care l-a și găsit fără suflare, a avut o presimțire și l-a sunat, chemându-l acasă, însă nu a reușit să îi salveze viața în cele din urmă.

„Eram panicat şi în momentul ăla îl sun pe fratele meu şi îi zic: „Bă, vino acasă! Vino acasă că te cheamă mama. El nu, că mai stau şi după mi-l dă pe Maru la telefon. Şi Maru ce începe să zică, bă ăsta e bine, lasă-l că i s-a făcut rău acum. Îl trimit acasă când se face mai bine! Adică imediat după ce îşi mai ia o doză practic”, a declarat fratele lui Rareş potrivit Observator News.

„O fată a chemat salvarea de pe stradă. L-au lăsat pe stradă şi au chemat salvarea” a mai spus acesta, înainte ca Rareș să ajungă săptămâna aceasta la Spitalul Floreasca, acolo unde medicii l-au stabilizat inițial. Cu toate acestea, mama lui l-a luat acasă, iar a doua zi tânărul a recurs din nou la gestul care i-a adus sfârșitul, lăsând în urma sa multe lacrimi și durere.

„La data de 15.04.2025, Secția 8 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 2, s-ar afla o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul subunității și un echipaj de prim-ajutor, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr, în vârstă de 20 de ani” este mesajul transmis de reprezentanții Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Înainte cu doar câteva zile de la tragicul eveniment, Rareş le scria prietenilor că vrea să își schimbe stitlul de viață și le cerea iertare pentru că le-a greşit. El le spunea că vrea să îi ajute pe toţi cei care au luat-o pe un drum greşit, însă în cele din urmă, nu a mai apucat să se țină de cuvânt.

„Vă iubesc şi îmi pare rău că m-am purtat urât cu unii dintre voi. Îmi doresc şi vreau să ajut fiecare suflet care a picat în patima lor” spunea acesta.

În a opta ediție a sezonului 9 Next Star, Rareș Ion a impresionat atât juriul, cât și telespectatorii emisiunii cu experimentele sale chimice pe care le-a făcut cu ajutorul Profesorului Trăsnit.

La vârsta de doar 13 ani, el a cucerit publicul de la prima sa apariție cu inteligența sa, însă nimeni nu se aștepta ca viața lui să ia o turnură atât de neașteptată și de tristă.

Descoperă mai jos momentul lui Rareș Ion de pe scena Next Star!

Rareș Ion, cunoscut sub porecla Castron, unul dintre prietenii lui Vlad Pascu, a murit în condiții suspecte la data de 15 aprilie. Un cunoscut de-ai lui Rareș Ion, vecin cu acesta, a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că tânărul a avut mereu probleme cu drogurile și, în urmă cu două luni, a avut un conflict cu fratele său geamăn la locuința din Calea Moșilor, pe care l-ar fi tăiat pe mână cu un cuțit, iar Poliția a fost chemată pentru a interveni.

De asemenea, fratele lui Rareș ar fi avut probleme cu drogurile, iar acum era pe tratament și se angajase într-un supermarket.

„De vreo lună, două, se bătuse cu frati-su, îl tăiase pe frati-su la mână. A venit Poliția. Încercam cumva să-i schimb gândirea asta de copil teribilist. Făcea parte din anturajul lui Vlad Pascu, cu Maru, la un moment apărea chiar și fata aia Rebeca fosta prietenă a lui Vlad Pascu.”, a declarat sursa menționată pentru Gândul.

Cu toate acestea, în ultima vreme tânărul, voia să se lase stupefiante și se afla sub tratament. Aceeași sursă a precizat că Rareș părea a face progrese în acest sens și „arăta mai bine.”

„În ultima perioadă, eu îl mai opream, mă mai luăm de el să termine cu drogurile și era un pic schimbat spre bine, zicea că e pe tratament, că nu mai consumă nimic, că nu mai fumează, că-și ia medicamentele, că a început să doarmă ok”, a declarat vecinul lui Rareș Ion pentru Gândul.

De asemenea, chiar Rareș postase pe TikTok, în urmă cu câteva zile înainte de tragedie, că nu a mai consumat droguri de ceva timp și a „pus sănătatea pe primul loc”.

„Este a 2-a zi în care stupefiantele nu mai au control asupra corpului meu. Sunt foarte recunoscător, creierul meu se gândește la exact aceleași lucruri, numai că bine este că eu nu mă mai gândesc la aceleași lucruri și că am pus sănătatea mea pe primul loc și consumul de substanțe pe locul interzis”, spunea, recent, Rareș, într-un live pe TikTok.

Rareș Ion s-a reapucat de droguri acasă la Maru
Din păcate, în seara de 14 spre 15 martie, Rareș Ion a mers acasă la dealerul Maru, unde ar fi consumat mai multe substanțe. Pe platforma TikTok au apărut înregistrări tulburătoare cu ultimele ore de viață ale lui Rareș în timp ce ar fi consumat droguri.

Maru a postat momentul în care Rareș se află în casa acestuia și zace inconștient pe podea, dar continuă să îl filmeze, în timp ce iubita dealerului, Diana, încearcă să intervină.

„Ar fi plecat de la Maru de acasă, acolo ar fi consumat ceva, i s-a fi făcut rău. Acolo l-ar fi lăsat în stradă (n.r. – pe Rareș Ion) și l-ar fi luat Ambulanța, în noaptea dinspre 14 spre 15. Ce mi s-a părut mie suspect, cumva cineva a făcut o greșeală, un abuz, cu Maru ăsta, să i se facă rău (n.r. – lui Rareș Ion) și să-l lase așa. Ce a făcut Poliția în privința asta? Mi-ar plăcea să se facă o anchetă, să se vadă exact cauza. „, a precizat sursa pentru Gândul.

Vecinul lui Rareș a mărturisit pentru Gândul că, deși Salvarea a fost chemată la Maru acasă atunci când lui Rareș i s-a făcut rău, acesta a fost găsit mort în propria sa locuință din Calea Moșilor.

„L-au lăsat, fiind într-o stare, probabil supradoză. Ar fi chemat Salvarea la Maru acasă. Mi s-a părut un pic ciudat, cum dacă l-a luat Salvarea, a ajuns să fie mort acasă?”

Potrivit informațiilor oficiale, Rareș a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Floreasca, iar mama tânărului a ajuns ulterior la instituția medicală. Nu se cunoaște la acest cine anume a cerut externarea lui Rareș, sau dacă medicii au considerat că este în siguranță și l-au lăsat să plece.

Decesul s-ar fi produs în jurul orei 8:30, adică la aproximativ 2 ore după ce a venit de la spital.

Fratele lui Rareș îl confruntă pe Maru cu privire la moartea tânărului
Fratele geamăn al lui Rareș vrea să știe ce s-a întâmplat în acele momente când tânărul se zbătea între viață și moarte, așa că i-a cerut socoteală dealer-ului Maru, iar interacțiunea a fost postată pe platforma TikTok.

Fratele lui Rareș a povestit că acesta l-a sunat cu câteva ore înainte să moară și se afla sub influența drogurilor. După ce lui Rareș i s-a făcut rău, Maru l-ar fi lăsat în stradă iar una dintre tinerele prezente ar fi chemat Salvarea

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc în urma morții tânărului de 20 de ani.

„Cu referire la imaginile și informațiile apărute în spațiul public, privind decesul unui tânăr de 20 de ani, din București, astăzi, 16 aprilie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc care a avut ca urmare moartea victimei.

Cercetările sunt efectuate in rem, iar această etapă a procesului penal nu semnifică formularea unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluții legale și temeinice”, a transmis DIICOT într-un comunicat.

060
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.