Știri

Cine este pompierul căutat de mai bine de 16 ore în lacul Siriu. S-a răsturnat cu hidrobicicleta şi a fost luat de curenţi

Căutări disperate în barajul Siriu din judeţul Buzău, după ce, vineri, un pompier aflat în timpul liber a căzut din hidrobicicletă şi a fost luat de curenţi. Alături de el se aflau alţi doi amici, care au reuşit să se salveze la timp. Aceştia au fost transportaţi la spital cu cu semne de hipotermie.

Zeci de echipaje de salvare au ajuns imediat în zonă, iar cinci scafandri au periat lacul, însă victima pare de negăsit. În locul producerii incidentului, apa are o adâncime de 50 de metri.

„Potrivit datelor furnizate de sonar, adâncimea în locul în care s-a produs evenimentul este de aproximativ 50 de metri. Operaţiunea de căutare subacvatică continuă în condiţii dificile, impuse de adâncime şi temperatura scăzută a apei”, a transmis ISU Buzău.

Pompierii au reluat căutările tânărului dispărut în Siriu

În această dimineață, pompierii de la ISU Buzău au reluat căutările tânărului dispărut în apele lacului Siriu. Potrivit ISU Buzău, acţiunile de căutare a persoanei dispărute continuă cu ajutorul unei bărci pneumatice, al unui sonar şi a 7 scafandri veniţi în sprijin de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din Bucureşti, Dâmboviţa, Prahova şi Braşov.

„O echipă căutare-salvare din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov s-a deplasat la Barajul Siriu, județul Buzău, cu un scanner acvatic dotat cu inteligență artificială, pentru a sprijini operațiunea de căutare-salvare aflată în desfășurare pe lacul de acumulare Siriu și cu o dronă cu termoviziune. Intervenția are loc în urma răsturnării unei hidrobiciclete cu trei persoane, incident în urma căruia un pompier aflat în timpul liber este dat dispărut. Zona în care s-a produs evenimentul are o adâncime de aproximativ 50 de metri, ceea ce impune condiții dificile de intervenție, agravate și de temperatura scăzută a apei. La acțiunea de căutare participă și scafandri din cadrul ISU, specializați în misiuni subacvatice.

Salvamont Brașov intervine în sprijinul autorităților responsabile, punând la dispoziție mijloace tehnice specifice și personal calificat, în vederea eficientizării căutărilor în mediul submersibil. După evenimentele de pe râurile Olt si Mureș de acum 3 ani, in care au fost necesare foarte multe zile de căutări, câteva echipe Salvamont, respectiv cele din Gorj, Mureș, Harghita, Brașov si Neamț si-au achizitionat cel mai performant echipament din lume pentru astfel de operațiuni, echipament bazat pe analiza cu Inteligenta Artificiala si cu care au reușit sa identifice toate persoanele înecate, dupa cautari de 3 minute pana la 4 h”, a transmis Salvamont Braşov.

Misiunea se desfăşoară cu dificultate din cauza adâncimii apei şi reliefului submers.

038

Comments are closed.