Știri

Doliu în lumea teatrului. A murit faimosul actor român

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti a anunţa duminică decesul actorului Alexandru Georgescu, în vârstă de 76 de ani.

„A părăsit scena vieţii în Sâmbăta Mare, ziua dintre moarte şi Înviere, moment de cumpănă între întuneric şi lumină, între durere şi speranţă. Cu o prezenţă scenică discretă, dar puternică, cu o voce inconfundabilă şi un joc plin de nuanţe, Alexandru Georgescu a reuşit să atingă inimile spectatorilor în spectacole precum „D’ale carnavalului”, „Numele trandafirului”, „Tartuffe” sau „O trilogie antică – Medeea””, arată TNB, pe pagina oficială de Facebook.

Alexandru Georgescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, clasa prof. Beate Fredanov, promoţia 1972.

A debutat pe scena TNB în urmă cu mai bine de 50 de ani şi de atunci şi-a dedicat întreaga carieră primei scene a ţării, în numeroase spectacole, construind cu răbdare, eleganţă şi discreţie o carieră solidă şi profund respectată.

Cele mai recente producţii în care publicul l-a admirat au fost „Dineu cu proşti”, „Papagalul mut” şi „Opera de trei parale” (premieră 2024).

„Pentru colegi şi prieteni, a fost mereu „Nea Johny” – un om cald, modest, cu umor fin şi o prezenţă care aducea linişte şi încredere. Un actor devotat, un coleg loial, un suflet bun. La şase ani după pierderea soţiei sale, actriţa Maria Teslaru, şi ea o figură emblematică a Naţionalului, Alexandru Georgescu se alătură acum, într-un alt plan, celei alături de care a împărţit scena şi viaţa. Suntem alături de familia îndurerată şi transmitem sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în lumină”, a transmis Teatrul Naţional Bucureşti.

„Nu vreau să stric nimănui seara asta minunată, aşa că strig în mine cât de încet pot ca să mă aud doar eu, că bunul meu prieten, Johny Georgescu, actor al Teatrului Naţional din Bucureşti s-a stins acum o oră! Să-l odihnească Bunul Dumnezeu!” a scris actorul Mihai Mălaimare sâmbătă seară, pe pagna sa de Facebook.

„A plecat…şi el …într-o stea…JOHNY GEORGESCU…Colegul meu, actor la TNB..Drag prieten, ne-au legat atâtea clipe frumoase…atâtea amintiri..de pe scena teatrului…DRUM ÎN LUMINĂ..”, a comentat actriţa Cezara Dafinescu.

042
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.