Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale de anul trecut, a criticat din nou în termeni foarte duri „sistemul”, acuzându-l că induce în mod deliberat panică în rândul populației, pretinzând că se apropie o criză majoră sau o „apocalipsă”.
Călin Georgescu a transmis recent un mesaj video, în care aduce critici virulente la adresa clasei politice și a instituțiilor statului, lansând un apel pentru „renașterea României” prin reafirmarea valorilor creștine, patriotismului și implicării civice.
„Hristos a înviat!
Dragii mei, a venit vremea să înțelegem că la Dumnezeu orice rău este de fapt un bine neterminat, iar timpul prin care el le reglează pe toate în felul său tainic și nedesăvârșit este o avere pentru cei care știu să o prețuiască.
Sistemul și ciocoii au rămas fără timp și se agață acum cu ultimele puteri să își păstreze accesul la bani și la putere, dar și controlul asupra noastră.
Toate trompetele lor plătite din banii noștri urlă pe toate canalele că vine apocalipsa dacă nu votăm cu cine vor ei, cum vor ei și când vor ei”, a transmis el în videoclipul postat pe Facebook.
Potrivit lui Călin Georgescu, actuala clasă politică recurge la inducerea fricii, îndoielii și haosului pentru a-și menține puterea, avertizând populația că o alegere diferită ar duce la colaps economic și izolare internațională. În opinia sa, aceste amenințări sunt manipulări menite să ascundă responsabilitatea celor aflați la guvernare, despre care afirmă că au distrus țara, au furat resursele și au îndatorat România în mod nejustificat.
El consideră că panica din societate este generată artificial, iar românii încep să vadă adevărul. Georgescu mai susține că poporul nu este vinovat pentru crizele actuale, ci a fost înșelat în mod repetat de liderii politici în care și-a pus încrederea.
„Induc frică, îndoială și generează haos, ne mint și ne amenință că dacă votăm altfel decât spun ei distrugem totul. Pierdem fondurile europene, cursul valutar și dobânzile vor exploda, vom fi izolați în Europa, ne vom întoarce la comunism și la neajunsurile de atunci și așa mai departe.
Adevărul însă este altul. Ei au distrus tot în această țară. Ei au furat tot ce se putea fura. Ei ne-au îndatorat la străini inutil și nejustificat. Toată panica pe care o vedem acum în oameni este indusă artificial. Este doar o manipulare chiar dacă ei ne consideră în continuare incapabili să vedem realitatea, pentru că până acum am fost supuși și ascultători, noi deja știm că minciuna are picioare scurte.
Ne-am recâștigat onoarea și demnitatea de a fi români, de a fi înțelepți și incapabili de o discernere. Nu noi am creat crizele actuale, nu noi am îndatorat țara, nu noi am promis doar pentru voturi lucruri ce nu pot fi onorate, nu noi am guvernat până acum, nu noi poporul ne-am făcut rău cu mâna noastră, noi doar am avut încredere, iar încrederea ne-a fost înșelată în mod repetat și chiar abuziv”, a afirmat acesta.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale de anul trecut a transmis că este încrezător că nedreptățile actuale vor lua sfârșit și că România are resursele umane necesare pentru o renaștere – profesioniști bine pregătiți, bătrâni înțelepți și tineri capabili, uniți prin credință și voință comună.
Georgescu a afirmat că, în ciuda promovării unor lideri fără merite reale, există numeroși patrioți calificați, cu educație solidă, idei valoroase și experiență practică, gata să contribuie activ la viitorul țării. A criticat propaganda care susține că România ar putea ieși din Europa și a subliniat că, dimpotrivă, țara trebuie să își întărească prezența europeană, participând cu demnitate la deciziile continentului, nu doar ca un actor marginal.
„Dragii mei, în curând toate aceste nedreptăți vor lua sfârșit. Avem oameni competenți și pregătiți profesional, avem bătrâni înțelepți și avem tineri capabili și creativi împreună unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu vom renaște România.
În umbra ciocoilor fără merite profesionale, dar numiți în funcție de conducere, vă asigur că există mii de patrioti care au studii și diplome reale, idei geniale și practică de succes, oameni care vorbesc limbi străine, au putere de muncă și sunt motivați să se dedice renașterii României. De 8 luni de zile propaganda minte constant că vom ieși din Europa.
Nu, noi românii nu vom ieși din Europa. Repet, nu vom ieși din Europa. Din contră, vom intra în Europa, dar cu adevărat stând la masa liderilor acestei lumi, nu stând pe holuri și așteptând doar să facem poze cu ei”, a spus el.
Potrivit lui Călin Georgescu, în aparatul de stat există deja funcționari valoroși și bine pregătiți, însă aceștia sunt marginalizați și lipsiți de libertatea de a acționa în interesul țării din cauza conducerii numite politic. El a afirmat că acești oameni așteaptă doar șansa de a-și demonstra competențele și a denunțat nedreptățile la care au fost supuși.
A pledat pentru recâștigarea puterii de către popor și pentru implicarea reală a cetățenilor în deciziile politice care le influențează viața. A subliniat că instituțiile statului trebuie să fie în slujba oamenilor, nu invers.ție.
„Adevărații bugetari de care avem atât de multă nevoie sunt deja acolo, doar ca sunt închiși în birouri din care nu au voie să facă bine țării sau să se ridice sau să ridice capul și să își dovedească valoarea intelectuala. Toți acești oameni, români și ei, așteaptă doar ocazia de a dovedi cine sunt cu adevărat, inclusiv ei au fost nedreptățiți de către șefii aleși, evident, pe criterii politice.
A venit vremea ca poporul român să își ia puterea înapoi în propriile mâini, a venit vremea să fim noi stăpânii propriilor decizii, a venit vremea ca poporul să fie consultat de fiecare dată când deciziile politice le afectează viața pe termen lung, a venit vremea să punem cu adevărat instituțiile în slujba oamenilor, nu oamenii în slujba instituțiilor.
Urmează să avem o țară în care ANAF-ul va merge la firme pentru a le întreba cu ce le poate ajuta, nu pentru a le amenda. O țară în care poliția si jandarmeria se întorc la valorile și la jurământul depus de a servi cetățeanul cinstit, nu de a-l persecuta din motive de opțiuni politice sau pentru postările de pe Facebook. Urmează să trăim într-o țară atât de bine clădită, atât de bine clădită, încât românii de peste hotare, românii noștri să își dorească să revină acasă.
Valorile nu ne vor mai fi clintite, nici terfelite, democrația, pacea, libertatea, familia, educația și in mod special Dumnezeu, ele sunt, ele sunt forța pentru acest popor român și ele vor fi baza reînvierii noastre ca neam în demnitate și măreție”, a declarat fostul candidat la prezidențiale.
„Dragii mei, pregătiți-vă și rugați-vă neîncetat. Urmează o Românie a moralității, a decenței, a respectului și a credinței profunde în Dumnezeu. România bunului simț. Vă mulțumesc!”, a conchis el.