Știri

Din păcate este vorba de fetița Teodorei Marcu

Moartea Teodorei Marcu a șocat o țară întreagă. Tânăra de doar 23 de ani și-a găsit sfârșitul într-un mod cumplit, fiind ucisă cu sânge rece de fostul ei partener. Acum, colegii de la Insula Iubirii au mers la căpătâiul ei pentru a-i aduce un ultim omagiu. Cătălin Dumitrescu, fostă ispită, face mărturii cutremurătoare despre tragedia care s-a abătut asupra familiei Teodorei.

Nimeni și nimic nu o mai poate aduce înapoi pe Teodora Marcu, tânăra de doar 23 de ani care și-a găsit sfârșitul în urmă cu trei zile, chiar în complexul în care locuia. Fostul iubit, care avea o obsesie pentru ea, a împușcat-o de patru ori, în plină stradă, în timp ce Teodora își ținea în brațe fetița. Din păcate, rănile suferite i-au fost fatale, iar tânăra și-a dat ultima suflare la scurt timp.

Vestea morții a șocat întreaga țară, însă i-a cutremurat și mai mult pe colegii ei de la Insula Iubirii. Ieri, trupul neînsuflețit al Teodorei Marcu a fost depus la capela din complex, iar în această dimineață sicriul a plecat către localitatea natală, acolo unde va avea loc înmormântarea. Foștii concurenți și ispite de la emisiune au venit să-i aducă un ultim omagiu.

Mărturii de la căpătâiul Teodorei Marcu! Fosta ispită masculină

Cătălin Dumitrescu, cunoscut și sub numele de „King Kong”, a mers împreună cu câțiva colegi pentru a depune o coroană de flori la sicriul tinerei. În exclusivitate pentru Spynews.ro, acesta ne-a mărturisit că nu a reușit să vorbească prea mult cu Alex, soțul Teodorei, însă l-a auzit la telefon spunând că pleacă de la capelă pentru a-și vedea fetița. Cel mai probabil, acum cea mică se află în grija rudelor.

„Ne-am mobilizat câțiva dintre colegii care am fost la Insula Iubirii și aseară am fost să ducem o coroană. Cu Alex nu am reușit să vorbesc decât puțin la telefon. Când am ajuns la capelă, el nu mai era acolo. Îți dai seama, cum poate să fie un om în așa situație… Sicriul era descoperit. L-am auzit pe Alex, aseară, când l-am sunat, că se duce să-și vadă fetița. Nu știu în grija cui este, unde e”, a spus Cătălin Dumitrescu pentru Spynews.ro.

King Kong spune că, în ultimii ani, Teodora părea fericită și ducea o viață liniștită alături de Alex. Mai mult, era convins că bărbatul o iubea sincer și îi oferea tot ce își dorea.

„Mie mi s-a părut că, în ultima vreme, Teodora era ok, că ducea o viață liniștită și frumoasă alături de Alex, că el chiar o iubea foarte mult și îi făcea toate poftele, toate plăcerile”, ne-a mai spus fosta ispită de la Insula Iubirii.

Cătălin Dumitrescu, mesaj dur pentru cei care vin cu acuzații către tânăra decedată

Cătălin Dumitrescu ne-a mai spus că își dorește foarte mult ca oamenii să înceteze în a mai vorbi în necunoștință de cauză. Ispita ne-a declarat că Teodora nu ar mai trebui să fie judecată și nu ar trebui să mai existe atât de multe speculații legate de trecutul ei.

03

Comments are closed.