Administrație și Politică

Asta mai lipsea. Grevă generală

Sindicaliștii i-au transmis Președintelui Nicușor Dan că nu sunt de acord cu măsurile de austeritate vehiculate în presă și au amenințat că ar putea intra în grevă generală, după ce săptămâna trecută au protestat la Cotroceni. Reprezentanții BNS i-au dat șefului statului un document cu 8 măsuri care ar putea fi luate pentru reducerea deficitului, fără să fie nevoie de tăieri de salarii sau de creșteri de taxe.

Nicușor Dan: Doar prin dialog social putem găsi variante adecvate la nevoile oamenilor
UPDATE 12.45 ”I-am invitat astăzi, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanții sindicatelor pentru a avea un schimb deschis de idei despre soluțiile care să genereze un echilibru fiscal.

România se află într-un moment de cotitură, iar deciziile pe care le vom lua acum vor trasa direcția țării noastre pentru următorii ani. De aceea, este esențial pentru mine, ca Președinte, să ascult opiniile și propunerile tuturor părților implicate. Doar prin dialog social, un pilon esențial al unei societăți echilibrate, putem găsi variante adecvate care să răspundă în mod real nevoilor oamenilor. Voi susține mereu acest tip de comunicare – sinceră, directă și orientată spre rezultate”, a comunicat Președintele Nicușor Dan.

Liderul Sanitas: ”Greva generală înseamnă să dăm oamenii afară, să vii să spui că de mâine vă tăiem 20%”
UPDATE 12.05 Liderul sindicatului Sanitas, Leonard Bărăscu, a declarat că nu există nimic clar la momentul acesta, nici pe tăieri, nici pe datul afară, cu ghilimelele de rigoare, nici pe găsirea unor soluţii care să tragă economia. El a precizat că în data de 20 iunie, preşedintele Nicuşor Dan se întâlneşte cu partidele şi antreprenoriatul. De asemenea, şeful statului nu a dorit să discute despre propunerea de premier.

Liderul sindicatului Sanitas, Leonard Bărăscu: ”Taxe şi impozite, bănuiesc că vor creşte oricum, dar nu vreau să auzim de personal care a trebuit să plece acasă, de bugetari care nu îşi fac treaba şi unii îşi fac mai mult sau mai puţin, aşa cum spunea şi preşedintele, dar, în momentul în care trebuie să recuperezi bani, taxe şi impozite, se pare că vor apărea”.

El a precizat că în data de 20 iunie, preşedintele va avea o întâlnire cu partidele şi cu antreprenoriatul.

”Greva generală înseamnă să dăm oamenii afară, să fie o măsură nesustenabilă până la capăt. Înseamnă să vii să spui că de mâine vă tăiem 20%. Pentru mine chestia asta înseamnă că apoi noi trebuie să intrăm în grevă şi trebuie să găsim cele mai bune soluţii. Iar premierul pe care îl va pune săptămâna viitoare să-l schimbăm până la capăt, în aşa fel încât soluţiile noastre sindicale să se apropie de ceea ce îţi doresc şi ei”, a precizat Bărăscu.

Despre variantele de premier, sindicalistul a arătat că preşedintele Nicuşor Dan le-a transmis că se abţine de la întrebări de genul acesta, pentru că încă nu a discutat în timpul întâlnirii cu partidele şi cu cei abilitaţi, să poată să decidă premierul.

”Mie mi se pare că nu-i prea târziu. A discutat cu reprezentanţii politici şi cu patronatele. A apreciat că sunt mult mai importante ( discuţiile cu sindicatele, nr), de aceea ne-a şi chemat la sfârşit ca să tracem noi concluzii, pe ce doresc unii”, a spus Bărăscu.

”Nu există nimic clar la momentul ăsta, nici pe tăieri, nici pe datul afară, cu ghilimelele de rigoare, nici pe găsirea unor soluţii care să tragă economia românească. Până pe 20 vom afla mai multe, ne vom întâlni şi împreună găsim cele mai puţin atractive, pentru că nu va fi nimic atractiv să trebuiască să iei nişte măsuri fiscale”, a adăugat liderul de sindicat.

Planul de măsuri în opt puncte propus de BNS pentru reducerea deficitului
UPDATE 11.10 Blocul Naţional Sindical i-a transmis Preşedintelui Nicuşor Dan că nu va accepta reduceri de personal generalizate în sectorul bugetar, în condiţiile în care, în ultimii patru ani, angajările s-au concentrat exclusiv în instituţiile cu puternic control politic şi a solicitat demararea de urgenţă a unui audit al instituţiilor publice, în vederea unei corecte dimensionări a resurselor umane.

Blocul Național Sindical i-a transmis președintelui României, în cadrul discuțiilor, 8 măsuri esențiale pentru reducerea deficitului bugetar.

1.Abrogarea prevederilor OUG 156/2024, care restricționează sau suspendă negocierile colective și aplicarea contractelor colective de muncă deja semnate de părți, afectând grav dialogul social și drepturile lucrătorilor.

2.Elaborarea unei matrice de evaluare instituțională și demararea de urgență a unui audit al instituțiilor publice, în vederea unei corecte dimensionări a resurselor umane. Nu putem accepta reduceri de personal generalizate în sectorul bugetar, în condițiile în care, în ultimii patru ani, angajările s-au concentrat exclusiv în instituțiile cu puternic control politic.

3.Punerea în aplicare a jalonului din PNRR privind operaționalizarea Autorității de Monitorizare a Indicatorilor de Performanță ai Întreprinderilor Publice, și oprirea controlului politic în numirea reprezentanților statului în structurile de conducere ale companiilor cu capital de stat.

4.Identificarea unui pachet de măsuri care să conducă la reducerea cheltuielilor cu dobânzile plătite de statul român.

5.Îmbunătățirea colectării veniturilor fiscale, în special a TVA, prin utilizarea eficientă a personalului din instituțiile cu atribuții de control (poliție, antifraudă, servicii, etc.), în cadrul unor echipe mixte care să acționeze integrat.

6.Asigurarea unui tratament fiscal unitar pentru veniturile profesionale ale persoanelor fizice, pentru a descuraja munca la negru și optimizarea fiscală prin înființarea de firme-fantomă.

7.Revizuirea sistemului de redevențe pentru exploatarea resurselor naturale concesionate. Se impune o atenție sporită asupra concesionarilor care întârzie nejustificat demararea exploatării.

8.Solicitarea organizării unor sesiuni de lucru tematice cu partenerii sociali pe subiecte precum: reorganizarea sectorului public, absorbția fondurilor europene, redimensionarea și eficientizarea aparatului de stat.

”BNS și-a exprimat ferm opoziția față de orice diminuare salarială în sectorul bugetar care nu este fundamentată pe o analiză obiectivă și transparentă, precum și față de introducerea unor taxe rudimentare, cum ar fi „taxa pe orice tranzacție bancară”. Dragoș Anastasiu, consilier prezidențial, a declarat că nu mai este timp pentru „microchirurgie”, întrucât finanțatorii României așteaptă măsuri concrete și imediate pentru reducerea deficitului bugetar. Președintele României, Nicușor Dan, a subliniat că responsabilitatea adoptării măsurilor de reducere a deficitului aparține viitorului Executiv, însă a atras atenția că România trebuie să prezinte un plan credibil Comisiei Europene până la data de 30 iunie”, a comunicat BNS.

UPDATE 10.00 La discuții au intrat sindicaliștii de la Blocul Național Sindical (BNS).

Blocul Naţional Sindical arată că priorităţile sindicatului sunt protejarea lucrătorilor din societăţi comerciale cu capital majoritar de stat şi din sectorul bugetar, aflate sub presiune în contextul reformelor propuse şi argumentarea fermă şi fundamentată a poziţiilor, prin expertiza în politici macroeconomice şi bugetare.

”Blocul Naţional Sindical rămâne activ şi ferm implicat în toate dialogurile care pot influenţa direct viaţa profesională şi economică a lucrătorilor din România”, mai arată sindicatul.

Cartel Alfa: Măsurile de austeritate care s-au vehiculat sunt inacceptabile
UPDATE 9.35 Primii care au intrat la discuții au fost sindicaliștii Cartel Alfa.

Liderul de sindicat Bogdan Hossu i-a spus Președintelui că măsurile radicale care ar putea fi luate trebuie luate cu partenerii sociali.

„Din punctul nostru de vedere, măsurile de austeritate care s-au vehiculat sunt inacceptabile. Nu suntem de acord să se taie sporuri și salarii. care ar putea duce la scăderea puterii de cumpărare, care și așa e erodată de inflația galopantă”, a spus Hossu la discuții.

Știrea inițială

Ei cer o reformă fiscală echilibrată, care să nu lovească în lucrători şi cetăţeni. De asemenea, aceştia îşi doresc ca redimensionare administraţiei publice să se facă în mod corect şi îi cer preşedintelui să se implice activ în medierea conflictelor din societate şi să garanteze justiţie socială.

Potrivit agendei preşedintelui, la ora 8.30 are loc întâlnirea lui Nicuşor Dan cu reprezentanţii sindicatelor.

La discuţii vor participa Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR – Frăţia, Meridian şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR).

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” a organizat, săptămîna trecută, un protest la Controceni, reclamând lipsa de transparenţă a decidenţilor politici şi lipsa unei consultări reale a societăţii.

Sindicaliştii au cerut, printre altele, o reformă fiscală echitabilă, stoparea măsurilor de austeritate, care „lovesc în lucrători şi cetăţeni”, redimensionarea „corectă” a administraţiei publice, „nu prin tăieri, ci prin investiţii în resursă umană”, reducerea subvenţiilor şi eliminarea privilegiilor pentru partide şi parlamentari şi o Preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială.

Cartel Alfa mai cerea un dialog social real şi incluziv, cu participarea tuturor actorilor – sindicate, patronate şi societate civilă, şi o Preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială.

„Este inacceptabil ca politica fiscală a ţării să fie dictată doar de mediul de afaceri şi de grupuri de lobby interesate exclusiv de păstrarea profitului existent. România are nevoie de un Preşedinte mediator, nu de un spectator care validează tacit politici nedrepte. În locul unei reforme fiscale construite împreună cu partenerii sociali, guvernanţii susţin măsuri care vor sărăci şi mai mult lucrătorii, fără a atinge cauzele reale ale dezechilibrelor bugetare”, afirma Cartel Alfa.

02
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.