Știri externe

Umilință majoră pentru România. Incredibil

Bulgaria este pe punctul de a adera la programul de scutire de vize al SUA, doar câteva detalii tehnice despărțind țara de la sud de Dunăre de accesul liber peste Ocean. În schimb, țara noastră a fost exclusă definitiv, pe termen nedeterminat, începând din luna mai, din programul Visa Waiver.

Anunțul a fost făcut de ministrul de interne al Bulgariei, Daniel Mitov, pe pagina sa de Facebook în timpul vizitei sale oficiale în Statele Unite, scrie Novinite, citată de G4media.

Bulgaria este cu un pas în America, mai are de trecut doar câteva detalii tehnice

Însoțit de înalți oficiali, printre care șefii Poliției Naționale, Poliției de Frontieră și Patrulei de Frontieră, Daniel Mitov s-a întâlnit cu Christopher Pratt, subsecretar al Departamentului Securității Interne, pentru a discuta pe tema priorității aderării Bulgariei.

O nouă reuniune trilaterală între SUA, Comisia Europeană și Bulgaria este programată săptămâna aceasta, având ca temă revizuirea aspectelor tehnice ale planului de lucru al programului. Administrația SUA, condusă de președintele republican Donald Trump, urmează să evalueze progresul Bulgariei în luna decembrie.

Mitov și-a exprimat speranța că evaluarea va fi una pozitivă, cu scopul de a accelera acest proces de lungă durată. În egală măsură, acesta a invitat oficialii americani să efectueze o inspecție la fața locului pentru a verifica personal dacă Bulgaria este cu adevărat pregătită pentru eliminarea vizelor.

Oficialul bulgar a reafirmat angajamentul Ministerului de Interne, care colaborează strâns cu echipele de securitate diplomatică din Sofia, de a combate traficul de persoane și migrația ilegală.

România a fost penalizată pentru anularea alegerilor

În luna mai, Departamentului Securității Interne (DHS) a declarat că, împreună cu Departamentul de Stat, a decis să anuleze desemnarea României în cadrul Programul de scutire de vize al SUA (Visa Waiver Program – VWP) pentru a proteja integritatea programului și a asigura securitatea frontierelor și a imigrației.

Decizia a fost anunțată cu două zile înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale din mai 2025. Potrivit unor documente interne ale NSC (United States National Security Council), această decizie dură pentru țara noastră ar avea legătură cu anularea alegerilor din decembrie 2024. O notă internă a NSC, obținută de Politico, arată că administrația Trump a luat în considerare și un alt factor, pe lângă cel oficial (neîndeplinirea condițiilor de securitate și riscul imigrației ilegale). Concret, este vorba de nerespectarea de către România a ceea ce Casa Albă a considerat a fi norme democratice, în urma anulării alegerilor pe 6 decembrie 2024.

02
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.