Social-democrații vor organiza o competiție internă pentru a-i alege pe miniștrii care vor face parte din viitorul Guvern, a anunțat, miercuri, purtătorul de cuvânt al PSD Petre Florin Manole. PSD va avea două ședințe, vineri și sâmbătă, după consultările de joi de la Palatul Cotroceni cu Președintele Nicușor Dan. În prima ședință, social-democrații vor alege dacă intră sau nu la guvernare, iar în cea de-a doua vor fi aleși miniștrii săi.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, PSD-ului îi vor reveni șase ministere în viitorul Executiv.
„După finalizarea consultărilor de la Palatul Cotroceni de mâine, o să ştim, ca partid, de fapt o să ştie toate celelalte partide şi opinia publică, care sunt propunerile concrete de pe masa dialogului – de la propunerile referitoare la fiscalitate până la propunerile referitoare la dimensiunea politică de definire a coaliţiei. Având în vedere aceste informaţii, cu ele, preşedintele partidului va prezenta membrilor PSD şi conducerilor judeţene opţiunile, după care va exista un vot. Urmare a acelui vot, o să avem rezultatul consultării interne din partid pentru această temă a intrării la guvernare şi a tuturor celorlalte detalii politice, de la portofolii şi aşa mai departe”, a afirmat Manole.
Purtătorul de cuvânt al PSD a mai explicat că vineri va avea loc şedinţa Consiliului Politic Naţional în care se va decide, prin vot, intrarea sau nu la guvernare a PSD. În cazul în care se decide intrarea la guvernare, Consiliul Politic Naţional se va reuni şi sâmbătă pentru a decide cine vor fi miniştrii social-democraţi din noul guvern.
„În privinţa funcţiilor de ministru va fi o competiţie internă. Preşedintele partidului nu va veni cu o listă de propuneri în faţa colegilor pentru a o valida. Va fi o competiţie deschisă pentru fiecare dintre eventualele poziţii, iar doritorii, care evident trebuie să îndeplinească şi nişte standarde profesionale, dacă vor fi mai mulţi pentru anumite poziţii, va exista un vot care să facă departajarea”, a spus Petre Florin Manole.
Social-democrații au avut și marți seara o ședință informală la Vila Lac a Consiliului Politic Naţional la care au decis că îi vor propune lui Nicușor Dan o rotativă guvernamentală, iar primul premier va fi dat de PNL.
Partidele încă au negocieri atât cu privire la împărțirea ministerelor, cât și în ceea ce privește măsurile fiscal-bugetare care trebuie adoptate. Discuțiile s-au împotmolit marți seara, după ce PSD-PNL-USR au făcut o ofertă UDMR-ului pe care formațiunea maghiară a spus că nu o poate accepta, respectiv să primească Ministerul Mediului și pe cel al Culturii, deși aceștia au cerut un minister de forță, Dezvoltarea. Kelemen Hunor a spus miercuri că intrarea UDMR la guvernare nu mai este o certitudine.