Știri

Mihai Leu a murit chiar acum. Cauza morțiii

Mihai Leu, fostul mare campion de box al României, a murit la vârsta de 56 de ani. Problemele pentru Mihai Leu au început încă din anul 2014, atunci când a fost diagnosticat cu cancer de colon. În ultimii ani, fostul mare sportiv a trecut prin mai multe operații. Dumnezeu să-l ierte!

O nouă veste tragică zdruncină sportul românesc! Mihai Leu, fostul mare campion de box al României, a murit la vârsta de 56 de ani, pe care i-a împlinit în februarie.

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.

Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.

Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic. Nu te vom uita niciodată”, a apărut pe pagina de Facebook a fostului sportiv.

De aproape 11 ani, fostul pugilist se lupta cu cancerul, pe care l-a învins la un moment dat, dar care a recidivat extrem de agresiv în ultima perioadă.

Mihai Leu a fost campion mondial WBO la categoria semimijlocie în anul 1997 și s-a retras din box în urma unei accidentări, fiind neînvins în carieră.

Mihai s-a născut la Hunedoara, tatăl lui fiind un cunoscut sportiv al anilor ’70-’80 în automobilismul românesc, devenind campion național la viteză pe circuit și vicecampion național la viteză în coastă.

Mihai Leu a început să boxeze la Clubul Constructorul din Hunedoara în 1977, iar la doar 19 ani a decis să fugă din România comunistă în Germania, acolo unde a devenit campion mondial, dar s-a retras din activitate din cauza problemelor medicale.

06
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.