Discuțiile de joi dimineața privind pachetul de măsuri fiscale, care urmează să fie adoptat de Executiv, dintre premierul Ilie Bolojan și liderii a cinci confederații sindicale s-au încheiat după o oră și jumătate. Prim-ministrul și reprezentanții angajaților nu au ajuns la un consens, potrivit comunicatului de presă transmis de Guvern. Premierul a precizat că va analiza propunerile sindicaliștilor și că, „în măsura în care este posibil”, le va include în pachetul de măsuri guvernamentale. În replică, liderii de sindicat l-au avertizat pe prim-ministru că va avea de gestionat conflicte sociale puternice.
Întâlnirea prim-ministrului cu sindicaliștii a avut loc după aproape o săptămână de proteste spontane în instituții publice din toată țara, declanșate de angajați nemulțumiți de plafonarea sporului de antenă. După adoptarea primelor măsuri fiscale, liderii de sindicate au făcut apel la Președintele Nicușor Dan să medieze acest conflict social și la prim-ministru să accepte negocieri cu reprezentanții angajaților.
UPDATE: După discuțiile cu prim-ministrul, Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa, a spus că liderii sindicatelor i-au transmis premierului că măsurile de austeritate îi vizează doar pe angajați și pe pensionari, ceea ce va duce la conflicte sociale puternice.
„În principal, ce am discutat e că trebuie structurat dialogul și trebuie convocat Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social. Textul pe care și-l asumă Guvernul trebuie să îl avem și noi și se finalizează acum la Ministerul de Finanțe și cum se finalizează îl vom primi. Am discutat pe măsurile prezentate în conferință, aveam și noi pe surse măsurile respective mai în detaliu, cu impactul fiscal.
Măsurile sunt focalizate numai către lucrători și pensionari. Neexistând o distribuție uniformă a efortului de strângere a curelei, vom avea, ei în principal, mari probleme pentru că vor fi conflicte sociale deschise din ce în ce mai multe.”
Întrebat dacă pragul pentru pensiile pentru care se va plăti CASS va fi ridicat, Bogdan Hossu a spus că „este pur contabil, constatau că numărul de contribuabili care plăteau era prea mic și ca să mărească numărul au mărit pragul.”
De asemenea, întrebat dacă există posibilitatea ca din toamnă dacă o instituție publică nu are suficienți bani ca să plătească salariile poate trimite angajații acasă cinci zile, în concediu neplătit, președintele Cartel Alfa a spus că „e adevărat, e posibil așa ceva”, dar a atras atenția că premierul nu a spus asta la discuțiile cu reprezentanții sindicatelor. Bogdan Hossu a precizat că a ajuns la această concluzie după ce prim-ministrul a spus că nu mai alocă bani pentru o rectificare bugetară.
„Eu am spus că e posibil pentru că în condițiile în care nu vor fi alocate resurse financiare suplimentare față de aprobarea de buget și fiecare ordonator trebuie să se încadreze în suma alocată prin aprobarea bugetului inițial”, a spus Bogdan Hossu.
Președintele Cartel Alfa a adăugat că în jur de 600.000 de persoane sunt afectate de plafonarea sporului pentru condiții vătămătoare, supranumit „de antenă”.
„Aproximativ 100.000-150.000 la plafonul maximal (1.500 de lei brut n.red), restul la diferite plafoane, undeva în jurul a 600.000. Înseamnă o scădere de trai, la care adăugăm o creștere a TVA-ului, evident că asta înseamnă o scădere a nivelului de trai cu cel puțin 15% doar din TVA”, a spus Bogdan Hossu.
UPDATE: La finalul discuțiilor cu liderii de sindicat, premierul Ilie Bolojan a precizat, într-un comunicat de presă, că vor continua consultările și în zilele următoare, inclusiv în Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, care va avea loc vineri.
Prim-ministrul a atras atenția că măsurile de austeritate sunt necesare pentru a crește credibilitatea României în fața investitorilor, dar și pentru a corecta „nedreptăți și dezechilibre”.
„România are nevoie atât de măsuri structurale pentru a crește credibilitatea pe piețele financiare și în rândul investitorilor, cât și de soluții care să corecteze nedreptățile și dezechilibrele, pentru a reconstrui încrederea cetățenilor noștri. Sindicatele și patronatele sunt partenerii noștri. Dialogul început astăzi va continua în mod constant. Mâine va avea loc Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, în cadrul căruia vom continua consultările”, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan a transmis că va analiza propunerile prezentate de liderii de sindicate, iar „în măsura în care va fi posibil, vor fi incluse în pachetul de măsuri guvernamentale.”
„La consultările de astăzi de la Palatul Victoria, reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor au discutat despre măsurile pregătite de Guvern pentru reducerea cheltuielilor bugetare și creșterea veniturilor, precum și despre impactul social și economic al acestora”, se arată în comunicatul transmis de Guvern.
La întrevederea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, alături de prim-ministru, vicepremierul Marian Neacșu și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, iar din partea sindicatelor, președintele Confederației Naționale Sindicale (CNS) Cartel ALFA, Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România (CNSLR) Frăția, Leonard Bărăscu, președintele Confederației Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Iacob Baciu, vicepreședintele Blocului Național Sindical (BNS), Mircea Burlacu, și reprezentantul Sindicatului Național „Forța Legii”, Marius Sepi.
UPDATE: Miniștrii Alexandru Nazare (Finanțe), Alexandru Rogobete (Sănătate), Petre Florin Manole (Muncă) și Daniel David (Educație) vor avea joi o conferință de presă pentru a explica măsurile de austeritate care afectează angajații din aceste domenii.
–Știrea inițială–
În urma protestelor bugetarilor din toată țara și după ce a anunțat noi măsuri de austeritate, prim-ministrul i-a chemat, joi dimineața, pe reprezentanții sindicatelor la discuții la Palatul Victoria. Angajații din instituțiile publice au amenințat în ultimele zile cu grevă generală, dacă măsurile fiscal-bugetare care îi afectează nu sunt retrase.
În paralel cu discuțiile purtate de premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria cu liderii a cinci confederații sindicale au loc discuții și la Ministerul de Finanțe cu șefii sindicatelor din acest sector din toată țara.
„Astăzi, 3 iulie 2025, începând cu ora 09:00, Prim-ministrul Ilie Bolojan a invitat la Palatul Victoria reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național pentru a discuta măsurile propuse de Guvern în actualul context economic și social.
Din partea Blocului Național Sindical (BNS), la această întâlnire participă domnul Mircea Burlacu, vicepreședinte al confederației.
Precizăm că această întâlnire nu are caracterul unei reuniuni formale a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS), ci este o consultare directă între Guvern și organizațiile sindicale reprezentative”, a transmis BNS într-un comunicat de presă.