Mihai Leu este condus vineri, 4 iulie, pe ultimul drum. Marele campion este înmormântat la Huneodra, orașul său natal. De altfel, autoritățile locale au declarat zi de doliu.
Mihai Leu este condus pe ultimul drum de familie și apropiați. Slujba de înmormântare este programată la ora 12.00.
Mihai Leu, înmormântat în orașul natal. Campionul este condus pe ultimul drum de familie și apropiați
Trupul neînsuflețit al marelui campion a fost adus acasă, la Hunedoara, miercuri, 2 iulie. Acesta a fost primit cu aplauze de toți cei care au venit să-i aducă un ultim omagiu. Slujba de la priveghi a fost oficiată de un sobor de 10 preoți. Familia sa nu s-a dezlipit nicio secundă de la căpătâiul marelui campion. Mănușile sale de box au stat la loc de cinte, lângă sicriul împodobit cu flori albe.
Mihai Leu murit pe 1 iulie, la vârsta de 56 de ani, pe patul de spital. Acesta era internat în stare gravă, la terapie intensivă, la Spitalul Fundeni, din 21 iunie.
Fostul campion la box a fost diagnosticat în anul 2014, cu cancer de colon și a fost operat de două ori.
Anul trecut, sportivul a dezvoltat complicații abdominale care nu au avut legătură cu cancerul de colon. La ultimele internări la Spitalul Fundeni, Leu a mai primit două diagnostice teribile: insuficiență pulmonară și metastaze pulmonare.
Mihai Leu se mutase, în ultimii ani, la Hunedoara, acolo unde îi era familia. În ultimele luni, din cauza complicațiilor abdominale, fostul mare campion a suferit mai multe hemoragii severe care au necesitat transportul la București. Reputatul chirurg Irinel Popescu, de la Spitalul Fundeni, este cel care l-a scăpat din ghearele morții în mai multe rânduri.
De-a lungul carierei sale de boxer, Mihai Leu a obținut 28 de victorii, 10 prin knockout, 18 la decizie, nicio înfrângere, niciun meci egal.
Sportivul a câștigat campionatul mondial de juniori la categoria semigrea, la Havana, în 1987. El l-a învins pe Eamonn Loughran în finală. În același an la Balcaniada din Grecia, a râmas în Grecia și a fugit în Franța și apoi în Germania de Vest. Din februarie 1988 s-a antrenat cu Bayer Leverkusen. În 1989 și în 1990 a devenit campion național al Germaniei. Ulterior a devenit boxer profesionist.
În Germania, a devenit campion mondial WBO la categoria semimijlocie în 1997. S-a retras din box în urma unei accidentări, fiind neînfrânt la fel ca legendarul boxer european Terry Marsh.
A început apoi să concureze ca pilot de raliu, unde a devenit campion național în 2003 la bordul unui Hyundai Accent WRC. Din 2010 a devenit team-managerul Jack Daniels Rally Team, echipă ce concurează în Campionatul Național de Raliuri (CNR).