Administrație și Politică

Ilie Bolojan bolojan provoacă un cutremur în sistemul de pensii. Este știrea dimineții

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că problema pensiilor speciale va fi abordată în următoarele pachete de măsuri ale guvernului, cel mai târziu în al doilea sau al treilea. Prim-ministrul atrage atenția că România se confruntă cu o anomalie gravă în sistemul de pensii, în special în ceea ce privește pensiile din justiție.

„Cel mai târziu în pachetul doi sau trei. Vom ataca și problema pensiilor speciale, pentru că nu doar că este un jalon, deci o obligație în raport cu Comisia Europeană și cu finanțările pe care le primim și este pur și simplu o necesitate socială. Suntem singura țară din lume care ne pensionăm judecătorii la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în care o bună parte din români se pensionează la 65 de ani. Aceasta este un lucru care nu mai poate continua și ideea că această măsură se aplică până în 2060 și ceva nu stă în picioare”, a declarat Bolojan, într-un interviu la Știrile PROTV.

Premierul susține că sistemul actual nu doar că este profund nedrept, dar afectează și calitatea actului de justiție, prin faptul că elimină din sistem profesioniști aflați la vârful carierei.

„Nu este doar un aspect de nedreptate, nu este doar un aspect care afectează calitatea actului de justiție, pentru că atunci când un om este la maturitatea profesională, îl trimit la pensie. În loc ca de la 48 până la 60 de ani, de exemplu, să aibă 12 ani de punere în valoare a experienței pe care a cumulat-o, noi continuăm cu această măsură. Va trebui să o corectăm. E un aspect care ține de o minimă justiție socială și de un minim respect pentru cetățenii țării noștri”, a adăugat premierul.

Reforma pensiilor speciale este una dintre cerințele incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență, iar nerespectarea ei ar putea pune în pericol fondurile europene acordate României.

04
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.