Alertă naţională după ce Anda, o tânără mamă de 23 de ani, a fost ucisă cu toporul de fostul iubit, un bărbat căutat de Poliţie de un an şi jumătate!
Sunt peste 400 de oameni pe urmele lui, de la poliţişti, la pădurari şi voluntari. Individul este extrem de periculos! Are două crime la activ şi un viol. Aseară, ar fi fost văzut într-o comună din judeţul Cluj. Atenţie, urmează detalii care vă pot afecta emoţional.
Case părăsite, păduri, stâne – pe o rază de 20 de kilometri de la locul crimei. Emil Gânj este căutat peste tot. Peste 400 de forte sunt pe urmele lui de când a fost descoperită crima. „Sunt angrenaţi poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, investigaţii criminale, luptători ai sericiului pentru acţiuni speciale. De asemenea, pădurari, paznici de vânătoare, reprezentaţii salvamont Mureş. Sunt folosiţi câini de urmă”, a declarat Alexandra Luca, purtător de cuvânt al IPJ Mureș.
Din păcate băiatul de 6 ani nu-și revine din șoc. Nu vrea să mânânce și strigă în continuu după mama sa.
Criminalul Andei, căutat de sute de oameni
Rudele bărbatului au fost audiate, dar nimeni nu a dat vreun indiciu despre unde s-ar putea ascunde. În trecut, criminalul şi-a folosit apropiaţii pentru a scăpa de Poliţie.
Inclusiv Anda, victima lui, l-a găzduit în timp ce era căutat. „Ea nu mai umbla aşa. Era speriată. A rămas marcată de la răpirea ei. Ea ar fi avut un tatuaj cu el aici. Şi acum, de vreo 3 zile, l-ar fi astupat. Şi ar fi pus pe TikTok şi de acolo ar fi venit disperarea lui. El a mai avut speranţă ca îl mai iubeşte”, a povestit un martor. „A legat-o în pădure pe fata aia şi nu i-a mai dat drumul să vină acasă, câteva zile. Îi ducea acolo mâncare, acolo o ţinea, legată de un copac”, spune un altul.
Se întâmpla în februarie, când invdividul a răpit-o pe Anda, chiar dacă Poliţia era pe urmele lui. Tânăra de 23 de ani a reuşit să scape într-un final, dar nici după acest episod, bărbatul nu a fost găsit. De atunci, poliţiştii îi supravegheau casa victimei pe timp de noapte.
Mama Andei: „Am implorat poliţia să nu se scoată paza”
„Polițiștii, domnii care o păzeau și pe timpul nopții, pe care îl aveau scurt, lăsau mașina aici, de ornament. Plecau acasă, veneau dimineața”, a declarat tatăl fetei ucise. Pe timpul zilei tânara ar fi cerut ca echipajele să se retragă. Mama ei nu ar fi fost de acord. „Am implorat poliţia să nu ne scoată paza pe timp de zi că ne e frică, că ne simţim ameninţaţi. Mi-au spus poliţia: nicio problemă, staţi liniştiţi, ăla e plecat de aici. Dar de unde ştiţi dumneavoastră că e plecat de aici? Pur şi simplu poliţia de la noi din judeţul Mureş nu face dreptate”, a spus mama tinerei ucise.
„Sora mea a fost chemată la post în care i s-a spus că i se va scoate paza dacă nu se duce la centru (pentru protecţia victimelor n.r.). Atunci ea a zis: ‘Măcar pe noapte, vă rog să-mi lăsați paza’. Ea mi-a zis mie că nu are încredere, că el are oameni în poliție și oricând ar putea fi omorâtă”, a povestit sora victimei.
Emil Gânj, acuzat că a violat o fetiţă de 13 ani
Emil Gânj este foarte periculos. În trecut a fost acuzat că a violat o fetiţă de 13, dar pentru că legea nu era încă actualizată, fapta a fost încadrată la act sexual cu un minor, iar el a primit închisoare cu suspendare. Cinci ani mai târziu, a ucis în bătaie un bărbat şi a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor calificat. A stat însă doar nouă ani în detenţie, până când a fost eliberat condiţionat. De atunci a început s-o terorizeze pe Anda.