Știri

O noua tragedie aviatică în România. Din păcate nu sunt supraviețuitori

Tragedie aviatică, la Gura Portiței. Un pilot de 52 de ani și pasagerul, cu doi ani mai în vârstă, au murit duminică seară, după ce avionul ultraușor în care se aflau s-a prăbușit imediat după decolare.

În aceeași zi, cu doar câteva ore înainte, pasagerul fusese implicat într-un alt incident aviatic, cu un aparat de zbor asemănător. Iar pilotul venise să-l recupereze.

PIlotul: ”Pur și simplu a împachetat tot avionul. Cert este că am văzut o poză și motorul funcționa, și s-a văzut clar că nu a fost o problemă tehnică, din punctul meu de vedere. Nimeni nu știe cauza. Motorul funcționa. Toate erau în regulă. Toate. Nu din cauza asta ar putea să cadă o aeronavă”.

În avionul ultraușor, care s-a prăbușit imediat după decolare se aflau două persoane – pilotul și un pasager. După ce a fost raportat impactul devastator, au fost alertate două echipaje medicale – din Tulcea și Constanța – dar, din păcate, salvatorii n-au mai putut face nimic pentru victime.

Sg. Daniel Năstase, ISU Delta, Tulcea: ”A fost trimis și un elicopter SMURD din Constanța. A ajuns în scurt timp la locul accidentului, însă, din păcate, echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru cele două persoane aflate în avion”.

Dr. Delia Ciulache, Serviciul de Ambulanță Tulcea: ”Până să ajungem, au fost declarate ambele victime de sex masculin decedate”.

Bărbatul aflat la manșă era asociat într-o firmă care asamblează avioane ultraușoare, din piese exportate de o companie italiană. Un astfel de model, un ICP Savannah S, era și cel în care s-a întâmplat nenorocirea.

Pilotul venise în zona Gura Portiței în ajutorul unui coleg de branșă, după un incident aviatic, petrecut tot duminică, în jurul prânzului.

Pilot: ”Colegul meu s-a dus să ajute pe cineva care a avut un incident dimineața, au decolat de acolo să plece spre aerodrom, să-l ia pe cel care nu mai avea avion, evident, să-l ducă la aerodrom și nu știu ce s-a întâmplat mai departe”.

Pasagerul mort era pilot amator cu peste 200 de ore de zbor

Cel care avea nevoie de ajutor era un bărbat de 54 de ani din Galați – un pilot amator pasionat, cu peste 200 de ore de zbor, spun cunoscuții. Acesta efectua un zbor de agrement împreună cu fiul său, la bordul unui avion asemănător, dar a avut probleme la aterizare, și s-a răsturnat.

Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca, județul Tulcea: ”În zona Gura Portiței, între Portița și Periteașa, un avion de mici dimensiuni, la aterizare, nu știm din ce motive, s-a răsturnat. Nu existau victime. În jurul orei 11, am fost sunat de o persoană cunoscută să mă întrebe, să mă roage dacă putem ajuta cu punerea la dispoziție a unei gabare”.

O ambarcațiune urma să preia rămășițele avionului răsturnat în cursul dimineții. Iar cei aflați în carlingă au apelat la colegi piloti să-i recupereze. Băiatul a ajuns la bordul unui aparat de zbor care a venit din Brăila, iar tatăl a fost preluat de avionul care ulterior s-a prăbușit, și care decolase din Tulcea.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a preluat cercetările pentru a face lumină în acest caz.

0167

Comments are closed.