Știri

Incediu puternic la un hotel din România unde erau cazate 396 de persoane. Evacuare de urgență

Pompierii militari au intervenit la un incendiu izbucnit în casa liftului de la ultimul etaj al Hotelului Majestic, din Olimp.

Au intervenit Secția Mangalia cu 3 autospeciale de stingere (ASAS), Punctul de lucru Techirghiol, Punctul de lucru Eforie, Autoplatforma Palas, SMURD Vama, SMURD Costinești, SMURD Tuzla, ATPVM Medgidia și ATPVM Port.

Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că fumul era prezent doar la ultimul etaj, în cantități reduse, iar aerul era respirabil.

Forțele de intervenție au acționat pentru identificarea sursei și lichidarea incendiului. Totodată, persoanele cazate în hotel au început autoevacuarea.

În hotel se aflau cazate 396 de persoane (254 adulți și 152 copii cu vârste între 1 și 14 ani). Dintre acestea, 50 de adulți au fost evacuați de echipajele ISU, iar restul s-au autoevacuat.

Au fost asistate medical, la fața locului, de către echipajele SMURD, 3 persoane cu atac de panică (2 adulți și 1 copil). Acestea au refuzat transportul la spital, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica.

0161

Comments are closed.