Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, le-a cerut tuturor miniștrilor să trimită Cancelariei premierului declarațiile de avere și de interese depuse după numirea în funcție, împreună cu acordul pentru publicarea acestora pe site-ul Guvernului României.
De asemenea, premierul face apel către membrii cabinetului să publice aceste documente și pe paginile oficiale ale ministerelor pe care le conduc, potrivit unui comunicat de presă.
Cererea premierului vine în contextul angajamentului Guvernului pentru transparență și integritate, asumat încă de la momentul învestirii de către Parlament.
Deși, prin Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 29 mai 2025 s-a eliminat obligaţia de a face publice declaraţiile pe site-ul ANI (Agenția Națională de Integritate) deoarece, conform Legii nr. 176/2010, publicarea poate aduce atingere dreptului la viață intimă, familială și privată, prim-ministrul Ilie Bolojan spune că existența unei obligații morale și politice prevalează în exercitarea unei funcții publice.
„Transparența în exercitarea funcției publice nu este doar o obligație legală, ci un principiu care stă la baza funcționării acestui Guvern. Publicarea voluntară a declarațiilor de avere și de interese este un gest de responsabilitate în fața cetățenilor și o dovadă de respect față de valorile democratice”, a spus Bolojan.
Această inițiativă reiterează angajamentul Executivului de a consolida încrederea oamenilor în instituțiile statului și de a promova o administrație responsabilă.
Guvernul Bolojan – schimbări la Pilonul 2 de Pensii. Pensionarii nu vor mai putea retrage integral toți banii
UPDATE
Executivul a dezbătut vineri în prima lectură proiectul de lege privind plata pensiunilor private, un act normativ considerat esențial pentru completarea sistemului de pensii private din România și pentru procesul de aderare la OCDE. Consultările publice vor continua.
Președintele ASF, Alexandru Petrescu, a explicat că OCDE a solicitat prioritar adoptarea unui cadru legislativ pentru faza de plată a pensiunilor private.
România va trebui să prezinte în septembrie, în cadrul sesiunii de evaluare, modul în care introduce această recomandare pentru un sistem care are peste 9 milioane de participanți și active de peste 10% din PIB.
Proiectul introduce fondurile de plată a pensiilor private, administrate de furnizori autorizați – fie administratorii actuali de fonduri, societăți de asigurări, societăți de administrare a investițiilor sau entități noi create special în acest scop.
Mecanismul prevede două tipuri de pensii: pensia de retragere programată, plătită pe o perioadă determinată cu garanția rambursării integrale, și pensia viageră, cu plată pe toată durata vieții. Participanții vor putea retrage și o sumă forfetară de până la 25% din activul acumulat.
Petrescu a spus că legislație trebuia adoptată încă din 2011, la trei ani de la înființarea fondurilor de pensii private în 2008. Au existat câteva tentative în ultimii 17 ani, inclusiv în 2016, dar niciuna nu s-a concretizat.
Consultările publice vor continua săptămâna viitoare, iar textul proiectului este disponibil pe site-ul Ministerului Muncii din 10 iunie. Sursă foto: Dreamstime.com