Președintele Nicușor Dan a anunțat marți că a acceptat invitația la Kiev din partea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski. Vizita va avea loc în toamnă.
Nicușor Dan a discutat la telefon, marți, cu președintele ucrainean, căruia i-a transmis că este nevoie „de o pace cuprinzătoare şi durabilă în Ucraina”.
Totodată, Nicuşor Dan a acceptat invitaţia preşedintelui ucrainean de a merge în această toamnă la Kiev.
„Astăzi am avut o discuţie telefonică aprofundată cu preşedintele Zelensky. I-am prezentat punctul meu de vedere, conform căruia avem nevoie de o pace cuprinzătoare şi durabilă în Ucraina, astfel încât atrocităţile zilnice ale Rusiei să înceteze. România susţine eforturile preşedintelui Trump de a găsi o soluţie. Un acord trebuie să fie just, durabil şi sustenabil”, a scris marţi şeful statului, pe reţeaua X.
Potrivit acestuia, trebuie să se ajungă la pace, dar Ucraina să fie la masa negocierilor.
„România susţine suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei. În calitate de vecin şi partener, România va continua să fie alături de Ucraina în toate eforturile de a ajunge la o pace justă pentru poporul ucrainean. Securitatea Ucrainei este strâns legată de securitatea Mării Negre şi de securitatea Europei”, a transmis Nicuşor Dan.
Prima reacție a lui Nicușor Dan de la începerea discuțiilor privind întâlnirea Trump-Putin
Președintele Nicușor Dan salută „eforturile” președintelui Donald Trump de a contribui la încheierea războiului din Ucraina, în prima sa reacție de la începerea pregătirilor pentru întâlnirea Trump-Putin din Alaska, prevăzută vineri, 15 august.
„Salut eforturile președintelui Donald Trump de a contribui la încheierea războiului ilegal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și de a construi o soluție de pace justă și durabilă”, a transmis Nicușor Dan, într-o postare pe pagina sa de X.
Președintele amintește și de declarația comună semnată de 26 de șefi de stat și de guvern europeni, care spun că ucrainenii trebuie să aibă libertatea de a decide asupra viitorului lor.
„Am semnat, împreună cu ceilalți lideri europeni, declarația noastră comună care afirmă fără echivoc: pacea nu se poate construi fără Ucraina, fără respectarea suveranității și integrității teritoriale a acesteia și fără ca poporul ucrainean să își decidă liber viitorul.
Vom continua să susținem Ucraina, împreună cu partenerii europeni și transatlantici, pentru un viitor sigur, stabil și democratic în regiune și pentru apărarea valorilor care stau la baza proiectului european”, a mai spus președintele Nicușor Dan.