Putin i-a transmis lui Trump că va îngheța linia frontului și va pune capăt războiului dacă Ucraina îi cedează complet regiunea Donețk.
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri, la summitul din Alaska cu preşedintele american Donald Trump, ca Ucraina să se retragă complet din regiunea estică Doneţk şi în schimb Rusia să îngheţe restul liniei frontului dacă sunt îndeplinite principalele sale cerinţele pentru încheierea războiului, scrie sâmbătă Financial Times, potrivit Reuters.
Citând patru persoane care au informaţii despre discuţiile desfăşurate la summitul dintre Trump şi Putin, acesta din urmă a promis ca odată ce ar obţine controlul total în Doneţk să nu revendice alte teritorii ucrainene dincolo de linia de contact.
Potrivit presei americane, Rusia ar fi propus încă dinaintea summitului din Alaska să oprească ofensiva de-a lungul actualei linii a frontului în provinciile Zaporojie şi Herson, situate în sud-estul şi sudul Ucrainei, şi să-şi retragă trupele din provinciile Dnipropetrovsk (centru), Sumî (nord) şi Harkov (nord-est), dar numai în schimbul controlului deplin asupra regiunii Donbas, respectiv asupra provinciilor Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.
Provincia Lugansk este singura pe care armata rusă a reuşit să o ocupe aproape integral, în timp ce o parte din Doneţk se află în continuare sub control ucrainean.
Putin cere Europei să nu încerce ”provocări sau intrigi de culise”
Într-un interviu acordat postului Fox News după acest summit, Trump a spus că a discutat cu Putin despre schimburi de teritorii, referindu-se de fapt la cedarea către Rusia a unor teritorii ale Ucrainei ocupate în prezent de armata rusă, şi despre garanţii de securitate pentru Ucraina, adăugând că ei „în mare parte sunt de acord” asupra acestui subiect, dar mai rămâne de obţinut acordul Ucrainei.
În declaraţiile date presei la încheierea summitului din Alaska, cei doi lideri au vorbit vag despre anumite înţelegeri, fără a da detalii, dar au semnalat progrese, deşi întâlnirea s-a încheiat fără rezultate concrete.
„Am avut o întâlnire extrem de productivă şi s-a convenit asupra multor puncte. Au mai rămas doar câteva. Unele nu sunt foarte importante. Unul este probabil cel mai semnificativ, dar avem şanse foarte bune să-l soluţionăm”, a rezumat Trump summitul său cu Putin.
Acesta din urmă şi-a menţinut poziţia asupra condiţiilor sale de încheiere a războiului, vorbind din nou despre necesitatea de abordare a „cauzelor profunde” ale acestuia, a „preocupărilor legitime” ale Rusiei şi a restabilirii „unui echilibru corect în sfera securităţii în Europe şi în lume”.
Totuşi, el s-a declarat de acord cu Trump că securitatea Ucrainei trebuie „asigurată”. „Aş dori să sper că înţelegerea la care am ajuns ne va permite să ne apropiem de acest obiectiv şi să deschidem calea către pace în Ucraina”, a adăugat Putin.
El le-a cerut Ucrainei şi susţinătorilor europeni ai acesteia să nu creeze obstacole şi să „nu încerce să perturbe progresul incipient prin provocări sau intrigi de culise”.