Pe măsură ce negocierile privind un posibil acord de încheiere a războiului din Ucraina se intensifică, o mare parte a discuțiilor s-a concentrat în jurul unei părți din estul țării care a fost mult timp în centrul obiectivelor Rusiei, scrie CNN.
Regiunile ucrainene Donețk și Lugansk – cunoscute colectiv sub numele de Donbas – au fost o putere industrială în epoca sovietică, un loc cu mine de cărbune și oțelării.
Dar regiunea Donbas are și terenuri agricole bogate, râuri importante și o coastă la Marea Azov.
Din punct de vedere istoric, Donbasul a fost cea mai „rusească” parte a Ucrainei, cu o minoritate semnificativă de vorbitori de limbă rusă. În timpul mai multor călătorii în zonă acum 10 ani, a fost clar că exista puțină dragoste pentru guvernul îndepărtat de la Kiev în rândul unora dintre locuitorii săi, scrie jurnalistul Tim Lister, de la CNN.
Aici a început Putin eforturile de destabilizare a Ucrainei în 2014, după anexarea Crimeei. Miliții pro-ruse, unele dintre ele bine echipate cu tancuri, au apărut în toată regiunea, preluând rapid orașele Lugansk și Donețk de la ceea ce era pe atunci o armată ucraineană prost pregătită și slab motivată.
Timp de aproape opt ani, enclavele separatiștilor au fost martorele unor lupte, uneori aprige, între separatiștii susținuți de Rusia și forțele ucrainene, soldate cu peste 14.000 de morți, potrivit cifrelor ucrainene.
Cel puțin 1,5 milioane de ucraineni au părăsit Donbasul din 2014. Se estimează că peste trei milioane trăiesc sub ocupație rusă. Moscova a distribuit sute de mii de pașapoarte rusești persoanelor din zonele controlate de separatiștii din Donbas.
Însă Putin voia mai mult. În ajunul invaziei rusești la scară largă din februarie 2022, el a declarat că așa-numita lume civilizată „preferă să o ignore ca și cum nu ar exista această oroare, genocid la care sunt supuși aproape patru milioane de oameni” și a recunoscut Lugansk și Donețk ca state independente.
Mai târziu în acel an, Moscova le-a anexat unilateral – și ilegal – pe ambele în urma unor referendumuri simulate, împreună cu regiunile sudice Zaporijia și Herson, în ciuda faptului că le-a ocupat doar parțial.
Pentru Kremlin, există o diferență uriașă între a se retrage din teritoriile ocupate (așa cum au făcut rușii când s-au retras din o mare parte din nordul Ucrainei în 2022) și a renunța la zonele absorbite oficial de patria-mamă – mai ales pentru un lider precum Putin, care este fixat pe o „Rusie mai mare”.
Analiștii spun că, în ritmul actual, forțelor rusești le-ar lua încă câțiva ani pentru a finaliza ocuparea a ceea ce a fost anexat. În mod similar, există puține șanse ca Ucraina să poată recupera o mare parte din ceea ce a pierdut deja: aproape tot Lugansk și peste 70% din Donețk.
Însă Kievul deține încă „centura fortificată” formată din orașe industriale, căi ferate și drumuri, care reprezintă o barieră semnificativă pentru forțele lui Putin: locuri precum Sloviansk, Kramatorsk și Kostiantinivka.
Pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski, renunțarea la restul Donețkului, teritoriu pentru care mulți soldați ucraineni și-au dat viața pentru a-l apăra, ar fi o sinucidere politică. Aproximativ trei sferturi dintre ucraineni se opun renunțării la orice teritoriu către Rusia, potrivit Institutului Internațional de Sociologie din Kiev.
Retragerea din restul Donețkului ar lăsa, de asemenea, vastele câmpii deschise din centrul Ucrainei vulnerabile la următoarea ofensivă rusească, așa cum a subliniat în repetate rânduri Zelenski, și ar reprezenta totodată o cedare neconstituțională a teritoriului ucrainean.
Pentru aliații europeni ai lui Zelenski, aceasta ar încălca și un principiu esențial: acela că agresiunea nu poate fi răsplătită cu teritoriu și că suveranitatea Ucrainei trebuie protejată.
Ca și în 2014, Donbasul rămâne crezul ambițiilor lui Putin în Ucraina – și cel mai mare test pentru Europa în încercarea sa de a se agăța de o ordine internațională bazată pe reguli. Foto: CNN.
