Administrație și Politică

PSD anunță când vor primi românii măsuri bune din partea guvernului și care sunt acestea

PSD are amendamente la proiectul de ordonanță de urgență care ar urma să sisteze anumite investiții prin PNRR și programul Anghel Saligny.

Sorin Grindeanu își dorește că proiectele care au un grad de execuție de sub 30% să treacă printr-un proces de selecție, nu să fie evaluate doar de ministrul Fondurilor Europene. În schimb, social-democrații anunță că vor propune un pachet de relansare economică.

Sorin Grindeanu, președinte interimar PSD: „E necesară adoptarea unei asemenea ordonanțe, doar sunt lucruri de nuanță care pot fi îmbunătățite. Și vă dau un exemplu: o să am o investiție care în acest moment e la stadiul de 50%, ai o investiție mare, cu un grad mare de risc în a fi terminată până la jumătatea anului viitor, până în august și pot să am investiții până în 30% acum în grad de execuție, dar mici, la care în mod evident în două-trei luni poate să fie terminată.

Și atunci de aia noi am cerut să fie evaluate proiect cu proiect. În același timp trebuie să vorbim și de măsuri de relansare economică. Este absolut necesar pentru țara noastră să vorbim și de un asemenea pachet de relansare economică, care nu înseamnă efort bugetar”.

Într-un interviu acordat agenției Bloomberg, prim-ministrul Ilie Bolojan a specificat că proiectele de investiții vor fi planificate pe următorii 3 ani. Astfel, atât autoritățile locale cât și constructori vor ști exact câți bani vor primi.

Declarația a fost făcută înaintea discuției de luni, dintre șeful Guvernului și primarii de municipii, pe tema celui de-al doilea pachet de măsuri fiscale.

Ilie Bolojan, prim-ministru: „Partea de corecții se va finaliza probabil spre sfârșitul acestui an. Ce este important este să creăm o planificare, un buget multianual în anii următori și asta este la ceea ce lucrăm, pentru aceste proiecte, atât din Anghel Saligny, cât și din celelalte bugete naționale. Va fi un program multianual care înseamnă bugete naționale pentru aceste programe. Fiecare autoritate, fiecare constructor va ști câți bani va primi în 2026, 2027 și 2028″.

017
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.