Curtea de Apel Constanța a pronunțat joi sentința definitivă în dosarul în care Vlad Pascu, șoferul drogat care în august 2023 a provocat un grav accident rutier în localitatea 2 Mai, a primit o pedeapsă de 10 ani de închisoare. Decizia este definitivă și confirmă condamnarea dictată în primă instanță de Judecătoria Mangalia.
Luni, instanța amânase pronunțarea pentru data de 21 august, iar acum dosarul a ajuns la final.
Motivarea condamnării lui Vlad Pascu
Judecătoria Mangalia a explicat în detaliu motivele care au dus la condamnarea lui Vlad Pascu, documente transmise Agenției News.ro și făcute publice.
Instanța arată că tânărul se afla sub influența substanțelor interzise atunci când a urcat la volan. „Conform procesului-verbal întocmit de către S.J.M.L. Constanţa, referitor la examinarea preliminară a probei de urină cu privire la prezenţa substanţelor psihoactive în organism (fila 60 vol. I dup), a rezultat faptul că numitul Pascu Matei – Vlad a fost depistat pozitiv la consumul următoarelor substanţe: amfetamine, cocaină, metamfetamină, MDMA-ectsasy. În urma analizării probelor biologice recoltate de la inculpatul Pascu Matei Vlad, s-a constatat prezenţa în sânge a substanţelor benzoilecgonina (metabolit cocaină), metamfetamină, amfetamină, benzodiazepine, tramadol, bromazepam, în plasmă: cocaină, benzoilecgonină, MDA, MDMA iar în urină, a substanţelor cocaină – metabolit, MDMA – metabolit, MDA – metaboliţi, bromazepan, tramadol metabolit (buletinul de analiză toxicologică nr. 1775 din 23.08.2023 emis de INML Mina Minovici Bucureşti, fila 399 dosar de urmărire penală vol. III)” se arată în document.
Pascu recunoscuse că a consumat marijuana cu o săptămână înainte și „praf alb” cu trei zile înainte de tragedie. Instanța notează că, deși era conștient că se află sub influența drogurilor, a ales să conducă autoturismul său Mercedes pe DN 39, dinspre Vama Veche către 2 Mai.
Accidentul de la 2 Mai: doi tineri uciși, alți trei răniți
Ancheta a stabilit că Vlad Pascu circula cu o viteză de 102 km/h într-o zonă semnalizată cu indicatorul „curbă deosebit de periculoasă”, moment în care a lovit grupul de cinci tineri aflați pe marginea drumului.
„Ulterior impactului, autoturismul a efectuat în slalom o deplasare spre stânga şi apoi spre dreapta, cu revenire pe calea de rulare, împrejurare în care D.R.M. a fost proiectată spre dreapta, pe spaţiul verde, iar O.A.S. a fost proiectat cu zona capului pe acostamentul din dreapta şi cu picioarele pe spaţiul verde din dreapta, urmarea fiind decesul acestora. De asemenea, în cursul acestei deplasări, numiţii I.C.I., C.V.A. şi B.D.D. au fost loviţi cu diferite părţi ale maşinii, suferind leziuni care au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale”, se menționează în motivare.
Instanța: vina aparține exclusiv lui Vlad Pascu
Magistrații de la Mangalia au stabilit că întreaga responsabilitate pentru producerea accidentului revine exclusiv lui Vlad Pascu. Instanța a respins argumentele apărătorilor săi, care susțineau că pietonii ar fi contribuit la producerea tragediei.
„Astfel, împrejurarea invocată de inculpat prin apărător în sensul că într-o anumită măsură accidentul s-ar fi datorat şi faptului că pietonii nu circulau regulamentar, reprezentând un pericol pasiv, nu este întemeiată”, se arată în decizie.
Judecătorii explică faptul că victimele mergeau regulamentar, pe trotuarul existent între Vama Veche și 2 Mai, iar la capătul acestuia au continuat deplasarea pe acostament, întrucât nu exista o trecere de pietoni sau altă variantă sigură. „Prin urmare, nu exista o altă modalitate de a se deplasa în zona respectivă, ca pietoni, alta decât aceea pe care au urmat-o în premomentul accidentului rutier”, subliniază instanța.
Decizia definitivă: 10 ani de închisoare
În final, Curtea de Apel Constanța a menținut condamnarea de 10 ani de închisoare dictată de prima instanță și a respins apelul lui Vlad Pascu.
Sentința definitivă pune capăt unuia dintre cele mai mediatizate procese din ultimii ani, un caz care a scos în evidență pericolul șoferilor drogați pe drumurile publice și a stârnit ample dezbateri în societatea românească.