Știri

Doamne ce vremuri grele trăiesc românii. După taxe și impozite crescute, o nouă decizie radicală a fost luată

Ministerul Dezvoltării a anunțat o modificare importantă în proiectul de lege privind reforma administrației publice centrale și locale. Dacă inițial se discuta despre o reducere de 20% a posturilor din primării, noua variantă a documentului prevede o tăiere mai drastică, de 25%. Proiectul revizuit a fost transmis joi, 28 august, Consiliului Economic și Social (CES) pentru avizare, urmând ca în perioada următoare să fie dezbătut în Parlament.

Reducerea personalului, calculată după datele INS

Una dintre schimbările majore aduse de Ministerul Dezvoltării privește modul de stabilire a reducerilor. Liderii coaliției de guvernare au convenit ca dimensiunea aparatului administrativ din primării, prefecturi și consilii județene să fie ajustată în funcție de populația raportată de Institutul Național de Statistică (INS) la 1 ianuarie 2024, și nu pe baza datelor obținute la ultimul recensământ din 2021.

Astfel, în noul proiect se prevede:
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, numărul maxim al posturilor corespunzător fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, stabilit pentru anul 2025 potrivit art. III alin. (81) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi pct. 1 din anexa la respectiva ordonanţă de urgenţă și luând în considerare populația comunicată de Institutul Național de Statistică la 1 ianuarie 2024, se reduce cu 25%.”

Anterior, Ministerul Dezvoltării propusese doar o reducere de 20%, iar calculul se baza pe cifrele recensământului din 2021.

Calendar pentru aplicarea măsurilor

Conform proiectului, autoritățile locale vor avea la dispoziție 30 de zile de la comunicarea numărului maxim de posturi pentru a adopta hotărârile consiliilor locale și județene prin care să aplice noile reguli. Ulterior, în termen de 60 de zile, reorganizarea aparatului primarului, al consiliilor județene și al instituțiilor publice locale va trebui să fie finalizată.

Parte din pachetul 2 de reforme legislative

Această inițiativă face parte din pachetul 2 de măsuri legislative pregătite de guvernul condus de Ilie Bolojan. Pachetul include cinci proiecte de lege, pentru care executivul intenționează să își asume răspunderea în Parlament săptămâna viitoare.

sursa foto: Hepta

0149

Comments are closed.