ȘtiriȘtiri externe

Este de neimaginat! Putin a făcut anunțul uluitor în urmă cu puțin timp

Vizita președintelui rus Vladimir Putin în China a generat din nou reacții internaționale puternice, după ce liderul de la Kremlin a făcut declarații controversate legate de Ucraina, Uniunea Europeană și NATO. În cadrul întâlnirilor oficiale de la Beijing, transmise în direct de televiziunea rusă, Putin a abordat atât tema securității regionale, cât și a relațiilor bilaterale cu Slovacia, într-un moment extrem de tensionat pentru echilibrul geopolitic global.

Putin: Rusia nu s-a opus aderării Ucrainei la Uniunea Europeană

Președintele rus a declarat că Moscova nu a avut niciodată o atitudine ostilă față de potențiala aderare a Ucrainei la UE. „În ceea ce priveşte aderarea Ucrainei la UE, nu ne-am opus niciodată la aceasta”, i-a spus Putin prim-ministrului slovac Robert Fico, în timpul convorbirilor purtate în China. „În ceea ce priveşte NATO, aceasta este o altă problemă”, a adăugat el.

Prin aceste afirmații, liderul de la Kremlin a încercat să facă o diferențiere clară între extinderea Uniunii Europene și cea a NATO, subliniind că pentru Rusia, o eventuală integrare a Ucrainei în alianța militară nord-atlantică rămâne „inadmisibilă”.

Putin respinge acuzațiile privind planurile agresive ale Rusiei

Vorbind la Beijing, Putin a criticat în termeni duri declarațiile liderilor europeni care susțin că Rusia ar intenționa să atace mai adânc în Europa. Potrivit acestuia, asemenea scenarii reprezintă „isterie” și „poveşti de groază”.

„În ceea ce priveşte planurile agresive ale Rusiei faţă de Europa, vreau să subliniez încă o dată că acestea sunt o absurditate completă şi nu au absolut nicio bază”, a insistat Putin, în fața jurnaliștilor.

Mai mult, președintele rus i-a acuzat pe europeni că sunt „specialişti în filme de groază” și că, în mod constant, încearcă să inducă panică legată de presupuse intenții de invazie. „Cred că pentru o persoană înţeleaptă, aceasta este o provocare clară sau (un caz de) incompetenţă totală (…) Rusia nu a avut niciodată, nu are şi nu va avea niciodată dorinţa de a ataca pe cineva”, a declarat Putin.

Conflictul din Ucraina și justificările Moscovei

În ceea ce privește războiul declanșat în februarie 2022, Putin a reiterat versiunea oficială a Kremlinului, conform căreia Rusia ar fi fost „forţată să reacţioneze” la ceea ce el a numit o încercare a Occidentului, sprijinit de NATO, de a „absorbi practic întregul spaţiu postsovietic”, inclusiv Ucraina. „A trebuit să reacţionăm”, a susținut liderul rus.

În același context, Putin a subliniat că Ucraina are dreptul să-și caute garanții de securitate, dar nu în detrimentul Rusiei. „Este decizia Ucrainei cum să îşi asigure securitatea. Dar securitatea sa (…) nu poate fi asigurată în detrimentul celei a altor ţări, inclusiv a Rusiei”, a afirmat președintele rus.

Referire la summitul din Alaska și posibilitatea unui consens

Putin a amintit și de discuțiile purtate la summitul din 15 august din Alaska, unde s-a întâlnit cu președintele american Donald Trump. „Există opţiuni pentru asigurarea securităţii Ucrainei în cazul încheierii conflictului”, a declarat Putin. „Şi mi se pare că există o oportunitate de a găsi un consens aici”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Putin laudă diplomația independentă a Slovaciei

Un punct important al vizitei a fost întrevederea cu premierul slovac Robert Fico, cunoscut pentru pozițiile sale proruse. Putin a transmis aprecieri pentru politica externă a Bratislavei. „Apreciem foarte mult politica externă independentă pe care o urmaţi dumneavoastră şi echipa dumneavoastră”, a declarat el.

Slovacia, stat membru UE, depinde masiv de gazul rusesc și a avut deseori o atitudine critică față de sprijinul oferit Ucrainei de către Bruxelles.

Fico: „Mă vor întreba: Ce ţi-a spus Putin?”

Premierul slovac a recunoscut că după întâlnirea cu Putin, liderii europeni vor dori să afle detalii. „Mă vor suna şi mă vor întreba: Ce ţi-a spus Putin? Ar fi bine dacă am putea face schimb de opinii pe această temă”, a afirmat Robert Fico.

De asemenea, el a cerut președintelui rus să transmită un mesaj clar liderilor UE înainte de întâlnirea pe care urmează să o aibă cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Poziția Slovaciei față de NATO și Ucraina

În continuare, Fico a precizat că Slovacia este dispusă să coopereze cu Ucraina în privința aderării la Uniunea Europeană, însă a punctat ferm că Kievul trebuie să îndeplinească toate condițiile. Totodată, el a exclus posibilitatea ca Ucraina să devină membru NATO. „Subliniez ceea ce am spus de la început: Ucraina nu poate fi membru NATO”, a transmis Fico.

În același timp, premierul slovac a criticat Uniunea Europeană pentru incapacitatea de a răspunde adecvat la „mişcările globale” și a confirmat că Bratislava va vota împotriva planului UE de renunțare la hidrocarburile rusești înainte de 2027.

0146

Comments are closed.