Știri

INCENDIUL arde totul în cale! Se extinde extrem de rapid, iar 120 de pompieri intervin masiv

Un incendiu violent a izbucnit marți seară la un depozit din Sectorul 2 al Capitalei, provocând o mobilizare impresionantă a forțelor de intervenție. Flăcările au cuprins rapid acoperișul halei, iar fumul gros s-a extins în mai multe cartiere din București și chiar în județul Ilfov.

Peste 20 de autospeciale de stingere acționează la fața locului, iar autoritățile au transmis mai multe mesaje de tip ROAlert pentru sectoarele 2, 3, 4 și 5. Nivelul de poluare a aerului este alarmant, fiind de 7 ori mai mare decât limita normală.

Intervenția pompierilor și măsuri suplimentare

Conform actualizării de la ora 22.30, aproximativ 100 de pompieri se află la fața locului și lucrează pentru stingerea incendiului. Numărul autospecialelor a fost suplimentat, fiind aduși inclusiv roboți speciali de intervenție, pentru protecția salvatorilor.

La ora 22.20, Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, a explicat situația gravă în care se află zona:

„Lânga hala afectată de incendiu sunt și alte spații de depozitare la doar 10 m distanță, iar locuințele la 30-40 m distanță. Eforturile noastre se concentrează pentru localizarea incendiului și limitarea propagării la celelalte spații.

Fumul s-a degajat inclusiv în sectoarele 3, 4 și chiar și 5. Tocmai a fost emis al patrulea mesaj ROAlert.

Nu sunt persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar la fața locului sunt peste 20 de autospeciale de stingere”, a afirmat acesta la Antena 3 CNN.

Poluare masivă și mesaje de avertizare pentru populație

Din cauza fumului dens, autoritățile au emis deja patru mesaje ROAlert, avertizând locuitorii din mai multe sectoare ale Bucureștiului și chiar din Ilfov. Aerul este extrem de poluat, depășind de șapte ori valorile considerate sigure pentru sănătate.

ACTUALIZARE 22.10: Autoritățile au trimis un al treilea mesaj de atenționare înainte de ora 22.20, din cauza fumului gros resimțit la câțiva kilometri de locul incendiului.

Mesajul transmis de Primăria Sectorului 2

Primăria Sectorului 2 a emis, la rândul său, o avertizare pentru locuitori, recomandând măsuri stricte de precauție:

„Vă informăm că, în urma unui incendiu produs la acoperișul unui spațiu de depozitare situat pe strada Fântânica (zona Antrefrig), se înregistrează degajări semnificative de fum.

Pentru siguranța dumneavoastră, vă recomandăm să:
✔️ mențineți ferestrele și ușile închise;
✔️ limitați deplasările în zona afectată;
✔️ apelați imediat numărul unic 112 în cazul apariției unor probleme respiratorii sau a oricărei situații de urgență;
✔️ rămâneți calmi și acționați cu prudență.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență intervin la fața locului, iar Primăria Sectorului 2 a dispus suplimentarea resurselor de intervenție prin mobilizarea cisternelor aparținând Direcției de Mobilitate Urbană și operatorului de salubritate.

Vom reveni cu informații actualizate pe măsură ce situația evoluează”, a transmis Primăria Sectorului 2.

Mesaje ROAlert repetate în Capitală

La ora 22.00, autoritățile au emis un nou mesaj ROAlert pentru sectoarele 2 și 3, avertizând populația asupra riscurilor provocate de fumul toxic. Ulterior, al patrulea mesaj a fost trimis și pentru sectoarele 4 și 5, confirmând amploarea situației.

Un incendiu cu impact major asupra Capitalei

Incendiul din Sectorul 2 este unul dintre cele mai mari din ultima perioadă și continuă să ridice probleme serioase de securitate și sănătate publică. Fumul dens și nivelul alarmant al poluării îi obligă pe bucureșteni să respecte măsurile recomandate de autorități, pentru a evita expunerea la substanțe nocive.

068

Comments are closed.