Administrație și Politică

Ultima oră. Decizia Ministrului Muncii despre pensii. Toți pensionarii trebuie să știe

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN, că cea mai bună soluție pentru o colectare mai bună la buget, fără afectarea veniturilor mici și mijlocii este impozitarea progresivă. Ministrul a vorbit și despre o posibilă majorare a veniturilor pensionarilor, fără să facă însă promisiuni.

„În primul rând vreau să spun că nu sunt un ministru adept al ideii de concedieri, pentru că s-a vorbit foarte mult în spațiu public despre nevoia de reducerea cheltuielilor aparatului bugetar. Da, cred că acest lucru este legitim, cred că aceast lucru trebuie să se întâmple, dar el se poate întâmpla și prin reducerea altor cheltuieli și nu prin dara oamenilor afară.

Am dat cu alte ocazii exemplu chirilor pe care le putește inclusiv Ministerul Muncii și care sunt în unele cazuri foarte mari care pot fi anulate și putem să acomodăm colegii din minister sau din ministere în spații pe care statul le are deja, dar concedirile nu sunt o idee bună. Pe de altă parte, vedem o piață a muncii cu dificultăți.

Principalul instrument prin care Ministerul Muncii intervine este acela al, dinspre Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în legătură cu sprijinirea unor categorii de persoane de a obține un loc de muncă, tineri, șomeri de lungă durată, persoane care trec prin programe de calificare, dar altfel dinamica proprie a fiecarei companii este o chestiune privată. Companiile au fost afectate inclusiv de măsurile luate de guvern, creșterea taxelor”, a declarat Florin Manole.

„O să cerem banii in plus la rectificare, însă discuții despre majorări pot avea loc doar după rectificare, după ce vedem care este impactul primelor două pachete de măsuri și mai ales aș sublinia faptul că este extrem de necesar un al treilea pachet de măsură care să restarteze economia, care să dea un imbold inclusiv pieței muncii, pentru că suntem aici la o discuție cu sindicatele, prin stimularea ocupării tinerilor, ca să dau doar un exemplu un exemplu extraordinar extrem de important și de necesar, dar și prin sprijinirea investițiilor.

Erori la platforma informatică pentru sprijiniul la Energie. Ce pot face cetățenii

„Cifrele sunt dinamice. Din ce în ce mai mulți oameni se înscriu și pentru că avem atât de multe instrumente la dispoziția beneficiarilor. Avem platforma STS, avem administrația locală care sprijină pe fiecare dintre cei care solicită sprijinul ăsta pentru înrolarea în platformă, avem poșta română care ajunge în casele oricui este nevoie și de cei potențiali beneficiar de aici și avem și Agenția Națională pentru Inspecție și Plăti Sociale, care este extrem de activă, care are bazele de date cu, de exemplu, cei care primesc venit minim de incluziune și care intră automat în platformă.

Dar nu în ultimul rând, pentru că există cazuri de persoane care fie au completat eronat, fie sunt cazuri neclare de ce au fost respingi de platformă, există un call center pe care îl are Anepis, care funcționează permanent în timpul programului de lucru și care a sunat deja mii și mii de oameni din toată țara pentru a încerca să identifice problemele, pentru a căuta soluții la problemele fiecăruia, mai ales când vorbim despre beneficia religibilă, pentru că poate sunt și oameni care s-au înrolat și care nu respectă criteriile.

Dar, încă o dată, aplicația asta nu este singura metodă și nu este o metodă pasivă, pentru că are în spate și acest call center în care colegii de la Anepis sună pe toți cei care au nevoie de suport, la toate cazurile nevalidate în platformă pentru a căuta soluții individuale ca acei oameni să beneficieze de tichete.

Trebuie să aveți în vedere faptul că acest tichet este pentru locuri de consum. Și dacă într-adevăr într-un loc de consum există un venit mediu peste limită pentru că cineva din fericire să zicem, lucrează în gospodăria respectivă, este angajat undeva și are un venit foarte mare atunci evident că media per gospodărie va fi poate chiar mai sus decât pragul. Trebuie văzut fiecare caz cu specificul lui Dar cu siguranță toate aceste instrumente, platformă, administrația locală, Poșta și call center-ul de la ANEPIS vor face ca în cea mai mare măsură cei care pot și trebuie să beneficieze pentru că se încadrează în criteriile din ordonanță să beneficiezi real de acești bani”, spune ministrul.

Florin Manole: Programul FIV s-ar putea relua din 2026
„Am discutat personal cu toate organizațiile neguvernamentale care au solicitat întâlnire pentru acest subiect la Ministerul Muncii. Am răspuns tuturor petițiilor adresate Ministerului Muncii pe acest subIECT în mod individual și au fost sute de petiții, dar mi se pare că este corect, normal și de bun simț ca instituțiile să reacționeze la solicitările de informație ale cetățenilor. Și am și comunicat public, da, și mențin ceea ce am spus. Am solicitat și am lucrat împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru a găsi soluții din fonduri europene. Domnul Pâslaru a fost și este foarte deschis pentru identificarea de soluții și sunt foarte optimist că pentru anul viitor vom avea… buget din fonduri europene disponibil pentru ca acest proiect să înceapă. Aș zice chiar la începutul anului viitor”, a declarat ministrul.

Florin Manole, despre demisia lui Bolojan, dacă legea pensiilor speciale pică la CCR
„Nu vreau sa anticipez o decizie a Curții, nu ar avea sens, noi politicienii trebuie sa respectăm deciziile CCR. (…) Pentru mine obiectivul principal este ca jalonul PNRR să nu fie ratat și pentru asta mai există spațiu chiar dacă ar exista o decizie nefavorabilă a CCR, mai există timp.

Ministrul Muncii vrea impozit progresiv pe toate veniturile
Impozitarea progesivă nu ar afecta niciun moment nici pe cei cu venituri mici, nici pe cei cu veniturii medii, ar avea un impact doar pentru persoanele cu venituri foarte mari, inclusiv din pensii, așa cum ați menționat anterior.

Deocamdată, în ceea ce privește impozitarea progresivă, Partidul Social Democrat a propus asta încă de la începutul discuțiilor, de la formarea acestei Coaliții. Din păcate, nu a existat consens și nu a exista suport și din partea celorlalte partide din Coaliție.

Pentru că mă aștept ca toți cei care refuză proiectul impozitării progresive să vină cu o soluție și să nu facă acest act de frondă împotriva impozitării progresive, împotrivă intereselor legitime ale cetățenilor.

Da, impozitarea progresivă este soluția veniturilor, nu doar a acestor pensii speciale mari. Ea nu ar afecta pe cei cu venituri mici sau cu veniturii medii din această țară, și dacă există cineva care vede o altă soluție, deși ea nu cred că există, să ne-o spună.

Ce spune ministrul Muncii despre indexarea pensiilor în 2026
După rectificare se poate relua discuția privind o posibilă indexare anul viitor sau rămâne decizia așa cum este acum în primul pachet?

Nu vreau să anticipez pentru că nu știu care vor fi evaluările raportate la rectificarea bugetară.

Trebuie să avem în vedere, ca Minister al Solidarității Sociale, ca cei cu venituri micii să treacă pe cât posibil mai ușor peste o perioadă grea. În același sens, am spus… și eu și toți ceilalți colegi ai mei din Partidul Social Democrat că pragul de impozitare a pensiilor trebuie să fie de peste 4.000 de lei, nu de peste 3.000 de lei. Asta ar fi făcut ca peste 790.000, aproape 800.000 de pensionari să nu plătească nicio contribuție în plus. Din păcate, n-am avut consens în legătură cu măsura asta, dar ea rămâne o măsură fezabilă dacă există interes general în coaliție pentru a proteja veniturile populației. Dar în același timp trebuie să ne uităm la subiecte de genul acesta, subiectele corecte, într-o perspectivă mai largă.

Pentru că, de fapt, ceea ce afectează cetățenii este scăderea puterii de cumpărare. Iar scăderea puterii poate fi temperată atunci când avem, de exemplu, plafonarea prețurilor la alimentele de bază, care ar favoriza pe cei cu venituri mici și nu ar avea un impact bugetar direct, în sensul că statul nu ar pierde niște bani, n-ar da niște bani, sigur, poate ar încasa mai puțin TVA, dar în primul și în primul rând, cetățenii ar beneficia de această plafonare.

058

Comments are closed.