Știri

Milioane de pensionari vor primi bani chiar înaintea Crăciunului. Cine sunt beneficiarii acestui program

Vești importante pentru milioane de pensionari din România. Ministrul Sorin Grindeanu a anunțat miercuri, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, că a doua tranșă din sprijinul financiar de 800 de lei va fi plătită înaintea Crăciunului. Decizia vizează aproximativ 2,7 milioane de pensionari cu venituri sub 2.574 lei, care vor beneficia astfel de un ajutor suplimentar la final de an.

Sorin Grindeanu: „A apăra nivelul de trai al pensionarilor rămâne o prioritate”

Într-un mesaj transmis pe pagina sa de Facebook, liderul PSD a explicat importanța acestei măsuri sociale:

„De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, vă asigur că, pentru mine și PSD, a apăra nivelul de trai al pensionarilor cu venituri reduse rămâne o prioritate! De aceea, mă bucur că tocmai i-am convins pe partenerii de coaliție de necesitatea de a aproba o măsură importantă. Este vorba despre acordarea celei de-a doua tranșe din sprijinul de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 2.574 lei, primii 400 de lei fiind plătiți în aprilie. Aproximativ 2,7 milioane de pensionari vor primi acești bani chiar înaintea Crăciunului”, a precizat Sorin Grindeanu.

Un sprijin binevenit pentru pensionarii cu venituri mici

Grindeanu a subliniat că suma nu acoperă toate nevoile pensionarilor, dar constituie un ajutor important pentru mulți dintre ei:

„El susține că acești bani nu sunt suficienți, dar pentru mulți dintre vârstnicii cu venituri mici va fi un ajutor binevenit.”

Acest sprijin financiar vine într-un moment esențial, în contextul în care cheltuielile gospodăriilor cresc semnificativ în perioada sărbătorilor de iarnă.

Rolul PSD în adoptarea măsurii

Liderul PSD a arătat că decizia de acordare a banilor a fost posibilă doar în urma insistențelor formațiunii pe care o conduce:

„Nu este vreun secret că pensionarii vor primi acești bani numai după intervenția PSD – altfel, fondurile urmau să fie tăiate la rectificare. Așa cum, doar în urma insistenței PSD, Guvernul a acceptat prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele esențiale, un sprijin mai ales pentru a bătrânii cu pensii mici”, a adăugat Grindeanu.

Sprijinul social, o măsură necesară

Prin această decizie, guvernul transmite un semnal clar privind protejarea categoriilor vulnerabile și oferă pensionarilor cu venituri reduse un sprijin concret în fața dificultăților economice. Măsura se înscrie în seria politicilor sociale menite să reducă presiunea inflației și a creșterii prețurilor asupra persoanelor vârstnice.

 

037

Comments are closed.